Urma – 13 februarie, Irish & Music Pub, Cluj

Am ascultat prima dată Urma în 2004, pe la sfârşit, când cineva (chiar nu mai reuşesc să îmi aduc aminte cine) îmi trimisese Buy Me With a Coffee şi Afterall.

La prima audiţie nu mi-o venit să cred că îi trupă românească. Am început să îi ascult tot mai mult. Nomad Rhymes era unul din cele mai rulate albume prin playlisturile mele.

În 2005 i-am ratat prima dată live. Cântau a doua zi la Stufstock, dar cum se anunţa ploaie, eu am dezertat pe la prânz în Constanţa. Nu-mi pare foarte rău, pentru că am câştigat unu din cei mai buni prieteni 🙂

Am aşteptat cu sufletul la gura lansarea Anger as a Gift-ului, şi concertul de lansare din Pub, Cluj. Era unul din primele concerte live la care mergeam în Cluj, şi o rămas până acum unu din cele mai faine concerte cu o trupă de la noi.  Ţin minte că o cântat mult, şi aveau public foarte fain, care le ştia muzica bucăţică cu bucăţică. Am ieşit de la concertu ăla cu un zâmbet larg pe faţă şi cd-ul în geantă.

Când o anunţat că se despart mi-o fost ciudă: că nu o să mai existe o trupă faină, că i-am văzut o singură dată live, că 2 albume nu e suficient.

A urmat apoi Trend Off-ul, de care îmi pierdusem orice speranţă că mai iese. Deşi un album frumos, nu o avut – pentru mine – familiaritatea şi căldura precedentelor 2. Poate şi pentru că ştiam că piesele alea nu o să le aud live. Am aflat apoi că Urma o ieşit din comă. Am fost sceptică, mai ales pentru că prietenii care îi văzuseră live, în noua formulă, erau la poluri opuse: fie că Urma nu mai e nici măcar o urmă a vechii trupe; fie că sună foarte bine în continuare.

Terminus mi-o plăcut de la prima audiţie, aşa că am zis că trebuie să-i văd eu live să mă conving cine are dreptate.

Concertul:

Sâmbătă am fost acolo, în Irish & Music Pub să văd deci cum e Urma vindecată. Pubul o fost plin, prea multe nu am văzut pe scenă – deh, e cam greu de la 1.60m, şi să mă înghesui în faţă nu am vrut, pentru că sunetul o fost excelent, oriunde am stat – dar mi-o plăcut foarte mult ce am auzit.

O cântat cam puţin piese vechi, dar la asta mă aşteptam, şi ele în variantă reorchestrată care sună la fel de bine. Voceal lui Catrinel o completează foarte bine pe cea a lui Mani, iar intrumentele par să se înţeleagă perfect. La Buy Me With a Coffee m-o cam cuprins nostalgia, dar o glumă bună de-a lui frate-mio m-o scos repede din ea „(ar trebui să cânte de-acuma You can buy me with a coffee, I’m so hip)”

Mi-o plăcut foarte mult că o cântat Terminus de 2 ori. Piesa asta mă face să aştept cu nerăbdare Lost. End. Found-ul.

În concluzie, Urma live sună la fel de bine cum îmi aminteam. La concertele lor e aceeaşi căldură şi familiaritate, şi chiar dacă îmi plăcea foarte mult formula veche, nu mă plâng nici de cea nouă.

Aşa că haideţi cu albumul ăla nou, oameni buni!