Shearwater – Rook

It is a beautiful night
To be born to this life
And grind his every bone
To
Powder

Shearwater – Home Life

Zece motive pentru care „Rook” de la Shearwater e una dintre cele mai bune creatii alte culturii indie
1. Vocea, un instrument in sine – Jonathan Meiburg reda linistea mai bine ca orice alt singer, trece de la falsetto la modulatii melancolice cu o usurinta care imi aminteste si Marillion, Nick Drake, Sigur Ros, Talk Talk.
2. Sunetul si mixajul, partea de productie care a fost excelenta.
3. Versurile care fara sa atinga vreo culme a lirismului te duc exact in punctul de confluenta cu muzica. Booklet-ul acestui album sta bine ca o carte de poezie sui generis.
4. Mix-ul intre atitudinea de formatie indie care imprumuta temele muzicale predominante la inceputul acestui gen (chiar migrand spre post-rock sau dream-pop) si impresia de clasicism, de interludiu baroc cu tuse fine.
5. Varietatea de instrumente de la harpa, la viori, suflatori care captusesc un nucleu adult-alternative puternic dar simplu – practic sunt patru oameni care fac muzica.
6. Impresia de album conceptual, care spune o poveste, cu naratiunea aproape invizibila, de-abia intuita.
7. Stilurile diferite in care sunt gandite piesele – de la acustice pure la experimente audio cu efecte frenetice.
8. Sunetul vizual care transpare cu usurinta dincolo de versurile puternice, se impregneaza, iti creeaza pe retina tot filmul apocalipsei. Mi se pare minunat acest lucru, mai ales ca nu e un album ambiental. Faptul ca reuseste sa vorbeasca de lucruri care nu sunt „de fata”. Nu e un album conjunctural. Iti lasa dileme. Nu poti fi oricand gata sa asculti asa ceva.
9. Frica – Shearwater te invita intr-un castel imens, stralucitor dar extrem de fragil. Sunt munti de diamant care zvacnesc la inalnirea luminii cu intunericul. Acest joc al luminii iti da senzatia ca e oricand posibil sa se prabuseasca peste tine.
10. Simplitatea de cantec de leagan punct 🙂

PS:
Cand eram foarte mic am vazut un film despre un om care isi dorea sa fie pasare. Era uimitor cum acel om copia statura unei pasari sau unele obiceiuri si uneori zbura. Filmul se incheia cu profilul acelui om stand intr-un picior si scuturandu-si mainile, la fel de natural ca o egreta care se odineste dupa un zbor lung. Nu-mi mai amintesc titlul acelui film. 🙂