Am ajuns în Bucureşti după aproape nouă ore de mers cu trenu cu un emo kid în compartiment care asculta muzică foarte tare în căşti. Avea vreo 3 playere si le tot schimba. Pe toate avea numa muzică ce mie nu-mi plăcea deloc. Aşa că o trebuit să ridic şi eu considerabil volumul în căşti, să nu aud muzica lui. După ce mi-am terminat ultimele 50 de pagini din cartea ce-o aveam începută am zis că mă pun să dorm. Din fericire am reuşit (cu mici întreruperi) aşa că drumul o părut ceva mai scurt decât în mod normal.
Marele plus o fost, pentru mine, că toate trupele o cântat piesle pe care eu voiam să le aud neapărat. Aşa că am plecat foarte mulţumită de la festivalul ăsta.
Am ajuns vineri foarte dimineaţă, am fost culeasă de pe peron şi am mers direct la cafea. Bucureştiu e un oraş groaznic. M-aş putea plânge un post întreg despre asta dar chiar nu are nici un rost. Sărim peste ce am făcut înafara festivalului propriu zis – pentru că e neinteresant pentru altcineva decât mine – şi trecem la ziua 1 de B’EstFest
Vineri 4 iulie
Voiam să văd Apollo 440, Alanis Morissette şi UNKLE.
Am ajuns pe la 7 şi ceva la Romexpo. Mi-o rupt biletu şi mi-o pus o brăţară roz şi urâtă. Bine că era din material şi nu din plastic. Mi-o plăcut că se mişcau foarte repede la poartă şi nu prea era coadă. Bravo lor.
Până m-am orientat eu puţin m-am trezit cu o ediţie specială Sunete şi un ghid oficial în mâini. Ghidu ăla m-o ajuntat să mă orientez spre scena care mă ineresa. Până m-am dezmeticit am auzit o piesă jumate NSK. Sunau bine, dar nu aveau public tare mare.
Apollo 440 începuseră deja să cânte. Erau pe la a doua piesă. M-am învârtit pe acolo, m-am hidratat, m-am întâlnit cu oameni mişto cu care trebuia să mă întâlnesc. Apollo 440 o cântat bine, solistul era foarte energic şi concertul cred că era mult mai reuşit dacă era la o oră puţin mai târzie. Era prea cald afară, lumea nu era încălzită şi nu se prea mişca. Cam pe la ultima piesă începuse agitaţia. Au cântat piese ultra cunoscute gen Stop the Rock sau Ain’t Talking ‘Bout Dub plus altele mai puţin familiare mie. Nu mi-o plăcut că parcă erau rupţi din anii ’90 (vestimentar vorbind), mai ales că era foarte vizibilă treaba asta. În rest, numai de bine de ei 🙂
Am trecut la scena din dreaptă să o aştept pe Alanis. N-am fost niciodată fan în adevăratul sens al cuvântului dar tot timpu am ascultat-o cu plăcere. E ok, are muzică şi versuri frumoase, iar unele piese îmi plac chiar mult. Am auzit Ironic, Hand In My Pocket şi Head Over Feet. O sunat curat şi emoţional pe alocuri. Ea o fost foarte enrgică şi vocea foarte curată. Mi-o plăcut de ea 🙂
O urmat atracţia serii pentru mine, domnii de la UNKLE pe care eu îi îndrăgesc de ceva vreme (cam de când am laut primele contacte cu trip-hopu acu vreo 7 ani). Mă aşteptam la multişor din partea lor, deşi eram sceptică. Pentru că mă gândeam că featuringurile fac multe la ei. Mă bucur taaaare mult că m-am înşelat. O fost DEMENŢI! Extraordinari. O fost dintr-o altă lume, aterizaţi pe scena aia. Unu din chitarişti parcă era titrez. Vocalul era din alt film, erau în luma lor şi ne chemau pe toţi în ea. Am intrat foarte repede în starea respectivă şi am dansat tot, dar absolut tot concertul. La Restless am rămas mută. La fel şi la My Shadow şi la In a State. Pentru mine o fost concertul festivalului. Am plecat de acolo cu genunchii moi şi cu bătăi neregulate ale inimii. Târziu mi s-o stabilizat. Îmi pare rău că nu o fost sonoru mai tare, pentru că meritau să bubuie în tot Bucureştiu şi că nu s-o întors la bis (citeam pe undeva pe net că astea două îs legate una de alta şi că, la rândul ei, trupa o fost deranjată puţin de faptu că nu o avut mai mult sonor; nu ştiu dacă îs doar speculaţii sau nu).
N-am luat aparat foto cu mine că nu am vrut să am responsabilitatea asta şi pentru că era posbili să nu mă lase să intru cu el. O făcut emagicu destule aşa că pun link de la pozele oficiale.
Official pics day one – B’estfest
Sărim iar peste detaliile zilei caniculare.
Sâmbătă 5 iulie
Voiam să văd Manic Street Preachers şi Nouvelle Vague
Din păcate am ratat primele două piese Manic. De fapt le-am auzit dar de la distanţă, că atunci intram. Mi-o fost puţin ciudă, pentru că voiam să aud de aproape Motorcycle Emptiness şi You Stole the Sun From My Heart, dar m-am mulţumit cu Autumn Song şi If You Tolerate This Then Your Children Will Be Next ca piesă de final (asta din ce mi-era mie musai). Mi-a plăcut tare mult. Încă se ţin foarte bine pe scenă, sună deosebit de frumos, şi reuşesc să transmită mesajul pe care îl vor. O fost un concert foarte cald pentru mine (cald as in plăcut, că era cald afară, propriu zis nu mai are rost să zic) şi mi-o plăcut tare mult. M-o luat o nostalgie liceeană foarte plăcută 🙂
Nouvelle Vague o fost atracţia serii pentru mine. Fetele au fost excelente. Şi atât de diferite. Înger vs drac. Una din ele era super kinky, prin poziţia pe scenă, felul în care cânta, tot. Una părea cea mai cuminte de pe lume. O dat tare bine pe scenă. Şi o cântat mult (bine peste timpu alocat şi menţionat în program). Am auzit piese cu care eram obişnuită: Human Fly, Dance With Me, Love Will Tear Us Apart, Teenage Kicks, Guns of Brixton, Too Drunk To Fuck, Bela Lugosi’s Dead şi piese noi: Sweet Dreams, God Save the Queen. Am dansat, m-am simţit bine, mi-o plăcut tare mult. M-o deranjat că o avut vreo 2 sau 3 microfonii. Ce treabă-i asta?
Official pics day two – B’estfest
Bla bla bla până pe la 6
Duminică 6 iulie
Voiam să văd măcar o bucată din Kraak and Smaak, Stereophonics, Róisín Murphy şi Manu Chao.
Am ajuns pe la jumatea concertului Kraak and Smaak. Pe drum îmi zicea vară-mea că e curioasă cum e îmbrăcată tipa, pentru că o văzuse nu cu mult în urmă la BECK’SPERIENCE şi eu glumeam că poate e la fel. Gluma mea s-o cam adeverit, singuru lucru în plus fiind de data asta papucii. O sunat ok, dar nu m-o dat pe spate. Totuşi, nu-mi pare rău că am venit mai repede să-i prind. Tipa avea mişcare scenică ok. Dar eu eram nerăbdătoare pentru următoarele.
Stereophonics o sunat deosebit de bine. Kelly Jones arată wow. Pictures don’t do hime enough justice. Şi asta pe lângă că are atitudine pe scenă şi cântă foarte bine. M-am topit de tot la Maybe Tomorrow, una din piesele mele de suflet alltime. Senzaţia o fost întărită de faptu că atunci am reuşit să mă văd cu Cristi, în sfârşit. Mi-o plăcut tare mult băieţii.
Pe miss Róisín Murphy am aşteptat-o 45 de minute. Toată lumea o zis că asta e fiţă şi o acuzat-o pe ea. De fapt căzuse ceva mixer şi până nu o fost rezolvată problema nu s-o putut începe concertul. La bis nu s-o putut întoarce pentru că întârzia Nelly prea mult (fiind pe scene alăturate) aşa că nu o fost vina ei. Cine s-o mai uitat la concerte Róisín şi cine o văzut-o duminică ce show o făcut, poate intui că o interesează cum apare live.
O fost EXTRAORDINARĂ. O schimabat ţinută după ţinută. O fost plină de energie şi vocea i-o sunat perfect. O fost robot prins în corp uman. Instrumentiştii o sunat excelent, la fel şi fetele de la baking vocals, care pe lângă că o completau vocal perfect, o făceau şi cu mişcarea scenică. Excelente fetele. Am fost hipnotizată tot concertul. Un UNKLE în variantă feminină din punct de vedere al senzaţiilor care mi le-o transmis. Nu mă aşteptam să cânte ceva din perioada Moloko, aşa că m-am bucurat foarte tare când am auzit Forever More. La Overpowered am fost ca-n transă. Şi nu doar eu dansam. Toată lumea în jurul meu o făcea.
Unde mai pui că peste toate astea îi şi frumoasă.
În timp ce mai salutam lume pe acolo şi mă pregăteam să mă îndrept spre Manu Chao am auzit-o pe Nelly Furtado cântând I’m Like a Bird, singura piesă care voiam să o aud, de altfel.
Din păcate la Manu Chao eram foarte obosită. Mă dureau îngrozitor picioarele şi nu am reuşit să intru cum trebuie în atmosfera concertului. Am stat foarte cuminte mai la o parte de mulţimea cu mâinile pe sus. Publicu mi s-o părut extraodinar iar trupa de pe scenă o sunat foarte bine şi o făcut o atmosferă tare faină.
Official pics day three – B’estfest
Majoritatea trupelor o promis că se întorc. Se pare că le-o plăcut publicul român care în general o fost foarte receptiv.
Mi-o părut rău că nu am putut vedea Kaiser Chiefs şi chiar Cypress Hill din cauză de suprapunere cu chestii ce mă interesau mai mult. Dar asta e. Mă consolez cu faptu că pe la toate festivalurile mari trebuie făcute alegeri de genu ăsta. Data viitoare!
Marile minusuri o fost căldura foarte mare şi, din punctu meu de vedere, imposibilitatea de-a găsi un taxi care să nu-ţi facă gaură în buget după terminarea concertelor. Aşa am ajuns eu duminică noaptea să mă „plimb” cu o durere groaznică de picioare de la Romexpo la Victoriei. Noroc că noaptea e mai răcoare şi că am avut companie plăcută.
Mai stăteam măcar încă 3 zile 🙂 În ciuda minusurilor o fost un weekend prelungit tare reuşit. M-am întâlnit cu prieteni pe care nu i-am văzut de mai bine de-un an. I-am văzut pe Roxi şi David chiar înaninte să facă marea mutare spre state (vă ţin pumnii). Am cunoscut multă lume frumoasă care până atunci făceau parte doar dintr-o lume virtuală: Dana, Oae, Sociopatul, Vlad şi alţii.
Drumu înapoi nu o fost aşa roz pentru că nu am putut dormi deloc. Am avut şi întârziere. Pe de altă parte, am citit o carte mişto, deci tot nu o fost timp pierdut. 🙂
Una peste alta, frumos la B’EstFest. Sper să fie aşa şi la anu!