The 2010 Cherrypick awards

(2007 | 2008 | 2009)

Cunoscuții mă trag de mânecă din ultimele zile ale lui 2010 întrebându-mă când apare topul.
Ei bine, am terminat de sortat și aranjat, de lăsat albume pe dinafară și de ordonat și reordonat (mai ales în primele poziții)
Anul ăsta am schimabt puțin lucrurile.
Am exclus albumele românești. Despre cele care mi-o plăcut o să vă zic în câteva zile, împreuna cu ep-uri, proiecte muzicale descoperite anul ăsta (chiar daca ele există de multișor) și cele mai faine concerte. Adică celelalte evenimente muzicale din an, în afara albumelor lansate.
Aici sunt doar albume de studio, lansate în 2010.

Am ascultat peste 150 de albume lansate anul ăsta. Câteva extraordinare, multe bune și foarte bune, câteva dezastruoase (de ăstea, aparent, mi-i mai ușor să mă feresc). Încă am albume pe care nu am apucat să le ascult – în ultima perioadă nu am avut chef de nimic nou – dar le-a veni și lor rândul (cele mai bune exemple pe aici îs Agalloch, Amplifier, Martina Topley Bird și încă alții.)

Repet, ca-n fiecare an de altfel, e un top foarte subiectiv, îs abumele care mi-o plăcut MIE cel mai mult.

50. Toro Y Moi – Causers of This
Un electro puțin mai retro, cu nimic spectaculos, dar care sună foarte bine.

49. Shearwater – The Golden Archipelago
E incredibil cât de puternică și frumoasă e vocea Jonathan Meiburg. E lucrul care mă atrage cel mai tare la trupa asta.

48. Pendulum – Immersion
Chiar dacă nu am fost niciodată mare fan al trupei, mi-o plăcut tot timpul dinamica lor și toată energia care reușesc s-o redea prin muzica. Iar albumul ăsta are ca plus niște colaborări excelente.

47. Anathema – We’re Here Because We’re Here
Nu mai știam la ce să mă aștept de la albumul ăsta așa că nu mă mai așteptam la nimic. Nu l-am comparat cu precedentele, l-am luat de sine stătător. E un album ok, dar cam atât.

46. Husky Rescue – Ship of Light
După prima audiție nu m-o încântat deloc, dar e genul de album care crește pe tine dacă îi acorzi ocazia.

45. Morcheeba – Blood Like Lemonade
M-o bucurat foarte mult revenirea lui Skye la trupă și faptul că lucrul ăsta se simte pe albumul nou.

44. Lydia – Assailants
Una din puținele trupe care îmi par că sună la fel ca pe celelalte albume, fără să devină obositori sau repetitivi. Încă un album bun indie/alternative semnat de trupa americană.

43. Sia – We Are Born
Marele păcat al albumului ăstuia mi se pare lipsa de unitate. Îmi sună mai mult a colecție de piese (bune) decât a album.

42. The American Dollar – Atlas
O combinație foarte bună de post-rock cu electro.

41. World’s End Girlfriend – Seven Idiots
Dubioșeniile experimentale, foarte interesante și faine, ale japonezului Katsuhiko Maeda.

40. Asaf Avidan and the Mojos – Through the Gale
Ceva parcă îi lipsește albumului ăstuia, mai ales știindu-le pe precedentele două ale israelianului. Parcă nu mai are aceeași forță și implicare directă în muzică. În plus, e și foarte scurt.

39. Bryan Ferry – Olympia
Cel mai recent album al frontmanului Roxy Music. Excelentă voce, câteva piese extraordinare, un album frumos per total. Reason or Rhyme m-o fermecat instant.

38. The Unwinding Hours – The Unwinding Hours
Întâi mi-o atras atenția coperta, apoi am aflat că e trupă a 2 foști membri Aereogramme. Calm și frumos, muzică pentru destins.

37. Get Well Soon – Vexation
Al doilea album al germanului Konstantin Gropper. Mai puțin ciudat ca precedentul, dar în continuare muzica frumoasă. Ca plus, coperta e o pictură a lui Adrian Ghenie.

36. Ef – Mourning Golden Morning
Post-rock suedez de cea mai bună calitate: perfect dozat, deloc plictisitor, și cu puțină voce, exact unde și când trebuie.

35. Stars – The Five Ghosts
Același duet de voci plăcute cu care ne-au obișnuit canadienii, pe ritmuri jucăușe, foarte catchy.

34. Stafrænn Hákon – Sanitas
Singurul lucru care nu-mi place la albumul ăsta (și care din punctul meu de vedere îl costă destul de mult pe Stafrænn Hákon) e lipsa sunetelor tipic islandeze, atât de prezente pe albumele lui precedente. E un album frumos de altfel, are o voce foarte bună, dar îi lipsește ceva-ul.

33. Antony and the Johnsons – Swanlights
Trebuie să menționez din start că nu l-am ascultat decât de câteva ori. E un album foarte bun și o să ajungă să-mi placă mai mult ca albume care le-am clasat acum mai bine. Dar la mine cu Antony, la fiecare album, mi-o trebuit mai mult timp de acomodare și aprofundare. Colaborarea cu Björk o ieșit iar incredibil de frumos.

32. Isobel Campbell & Mark Lanegan – Hawk
Deși nu e considerat un album la fel de bun ca precedentele, mie îmi place la fel de mult. Cred că nu pot rezista combinației excelente de voci.

31. Fistful of Mercy – As I Call You Down
Formată din muzicieni experimentați (Dhani Harrison, Ben Harper, Joseph Arthur), Fistful of Mercy debutează bine, dar mai e loc. Deși unele piese îmi plac extraordinar de mult, altele mi se par de umplutură. Per total, e un album foarte ok; să vedem ce fac de-acum băieții că formula pare foarte bună.

30. Amiina – Puzzle
Sunete mărunte adunate în piese. Ceva-ul islandez (pe care îl căutam și la Stafrænn Hákon) se simte din plin pe albumul fetelor, deși e mult mai digerabil pentru neascultătorii de islandezării decât precedentele.

29. Joanna Newsom – Have One On Me
Albumul nr. 3 al fetei cu harpa. Un album foarte complex, dar mult mai accesibil ca sound decât anterioarele.

28. Rome – Nos Chants Perdus
Îs curioasă cât o să o mai țină tot așa. Din 2006 încoace, Jerome & co. lansează în fiecare an câte un album, și culmea, încă o fac foarte bine. Vocea – pentru mine – e copleșitor de frumoasă.

27. AaRON – Birds In the Storm
Un al doilea album cu vibe foarte pozitiv, mai ales în comparație cu debutul, dar la fel de reușit ca acesta. Indie pop-rock foarte bun.

26. Efterklang – Magic Chairs
Un grup de danezi care amestecă foarte bine indie cu electro, alternative sau ambient-rock. Un album de bună dispoziție (până și coperta sugerează asta).

25. Youth Pictures of Florence Henderson – Youth Pictures of Florence Henderson
Post rock de cea mai bună calitate fabricat în Norvegia. Un singur lucru nu-mi place la băieții ăștia, numele trupei; dacă nu îmi plăcea coperta atât de mult încât să mă convingă să-i ascult, cred că treceau pe lângă mine🙂

24. Zola Jesus – Stridulum II
După studii serioase de muzică clasică, Zola Jesus trece la a-și crea un sound propriu combinând pop cu electro cu ambient, indie, psyhedelic și multe altele. Și o face foarte bine.

23. Kings of Leon – Come Around Sundown
Băieții ăștia mi s-o părut tot timpu simplii și catchy, în cel mai bun mod posibil. Iar albumul nou nu face excepție.

22. My Sleeping Karma – Tri
Stoner/psyhedelic instrumental foarte bine făcut. Iar dacă pe înregistrări ar putea să nu atragă atenția, live îs excelenți!

21. Piano Magic – Home Recordings
Un album mai aparte, care conține înregistrări „acasă” ale celor mai cunoscute piese Piano Magic. Rezultatul este un material foarte cald și familiar, primitor chiar.

20. Hooverphonic – The Night Before
O fost foarte ciudat la primele 2-3 ascultări pentru că simțeam că îs Hooverphonic, dar nu chiar. Muzica îmi părea a lor, dar vocea mi se părea nelalocul ei. Apoi m-am obișnuit cu vocea lui Noémie Wolfs în locul celei a lui Geike Arnaert; foarte bună și plăcută de altfel. Așa că recomand oricărui ascultător de Hooverphonic să îi dea o șansă reală pentru că albumul chiar e bun.

19. Angus & Julia Stone – Down the Way
Al doilea full-length al fraților australieni, pe lângă numeroasele ep-uri. Aceeași frumusețe calmă care se găsește în toate materialele lor. Mi-ar plăcea foarte mult să-i văd într-un concert mic, într-o cafenea.

18. Balmorhea – Constellations
Iar trupa cu nume de boală, dar ce să fac dacă, în ciuda numelui, cântă atât de frumos?! Încă un album foarte bun din partea lor.

17. Max Richter – Infra
Un album de ascultat sunet cu sunet, în căști eventual, sau măcar în liniște totală, cu nimic să distragă de la sunetele minunate. Clasic contemporan meets electro.

16. Eluvium – Similes
Un album pe care, spre deosebirea majoritații din genul ăsta (ambiental/electro/indie), nu îl pierzi, difuz, undeva în fundal în timp ce faci orice altceva, ci e prezent pe întreaga durată, într-un mod plăcut și oarecum cald. De-asemenea, îmi pare bine să observ iar copertă foarte frumoasă.


15. Deftones – Diamond Eyes
Am perceput albumul ăsta, încă de la prima ascultare, ca pe o revenire la începuturi, primind același vibe ca de la Around the Fur sau White Pony. Ceea ce, pentru mine, e foarte foarte bine.

14. Peter Broderick – How They Are
Un alt album foarte simplu și curat ca sound, dar de mare efect. Pe ăsta, parcă mai mult decât pe oricare altul, Peter Broderick aduce a Nick Drake (un lucru excelent de altfel). Îmi place foarte mult cum reușește aici să facă bucăți de muzică clasică contemporană să sune mai accesibil pentru orice ureche.

13. God Is an Astronaut – Age of the Fifth Sun
Un alt album excelent, genul de material care te ține țintuit să-l asculți. Muzica parcă se joacă și te prinde și pe tine și nu poți rezista. Abia aștept să-i văd cum se descurcă live🙂

12. Autolux – Transit Transit
Când o trupă face 6 ani pauză între un debut excelent și albumul nr 2, scepticismul – care crește cu fiecare moment – are timp să devină foaaarte mare. Eram aproape sigură că noul material Autolux o să fie cel mult mediocru, dar mă bucur foarte mult că m-am înșelat. Și-o păstrat suficient din stil încât să se simtă că-s ei și o schimbat suficient de mult încât să facă ceva nou. Excelent album, iar! Sper să nu mai treacă alți 6 ani până la următorul.

11. The Irrepressibles – Mirror Mirror
The Irrepressibles sunt o orchestră de 10 oameni condusă de compozitorul și muzicianul Jamie McDermott. Deși activează de ceva ani – eu abia acum am aflat de ei – Mirror Mirror e doar debutul lor. Un soi de indie operatic foarte frumos și ca muzică, și ca prezență scenică.

10. Spiritual Front – Rotten Roma Casino
În același spirit jucăuș pe care-l știam la Spiritual Front, mai că-l văd pe Simone dansând când aud piesele. Mă așteptam ca albumul ăsta să fie foarte bun după ce am auzit câteva piese de pe el la concertele din 2008 și 2009. Chiar dacă am așteptat puțin mai mult decât am vrut după el, o meritat.

09. Les Discrets – Septembre Et Ses Dernières Pensées
Combinație foarte interesantă și foarte foarte reușită de shoegaze, (post-) metal, zgomote atmosferice, versuri despre dragoste, natură și moarte cântate de o voce excelentă, în limba franceză. Pe lângă toate astea, artwork incredibil de frumos. Una din cele mai faine descoperiri de anul ăsta.

08. The Album Leaf – A Chorus of Storytellers
Un album indie cu post-rock și electro, care deși nu are nimic special ce să pot arăta cu degetul, mi-o picat incredibil de bine când l-am ascultat prima dată și mi-o rămas drag la fiecare ascultare. Din nou, ca plus, coperta foarte faină.

07. Holly Miranda – The Magicianțs Private Library
Pe la începutul anului, am auzit Slow Burn Treason și vocea s-o lipit de mine ca un scai. Mi-o plăcut incredibil de mult, am căutat albumul și vreo 2 săptămâni l-am asculat în heavy rotation. Unul din cele mai bune debuturi și o voce feminină foarte promițătoare. Rămâne de văzut de face de acum încolo.

06. Hammock – Chasing After Shadows… Living With the Ghosts
Hammock știu exact, pe albumul ăsta, când să pună puțin electro în post-rock, când să schimbe ritmul brusc dar frumos; să-l taie sau să-l întindă până devine dureros, să apese unde trebuie sau să scoată sunete abia auzite. Nu doar un album, ci o experiență muzicală.

05. Janek Gwizdala – The Space In Between
Când credeam că nu mai iese nimic bun, m-o pălit două chestii în moalele capului. Albumul lui Janek e una din ele. Un album jazzy, dar simplu, nepretențios, cu linii de trompetă și mai ales de bass care mi-o creat dependență acută. Incredibil de frumos.

04. Massive Attack – Heligoland
Când apăruse, citeam peste tot păreri ale ascultătorilor – oameni de rând, nu revieweri de la reviste – cum că e un album slab, că nu se compară cu celelalte, și mai ales cu Mezzanine-ul. După ce m-am săturat de citit asemenea păreri și am ascultat albumul, mi-am dat seama că cei ce susțineau asta nu greșeau cu totul.
Da, nu se compară cu precedentele și mai ales cu Mezzanine-ul. Pentru că e cu totul altă treabă. Alte tematici, altă abordare. Luat ca atare, e un album foarte foarte frumos; beaturi, schimbări de ritmuri și versuri excelente, cu colaborări pe măsură.

03. Eraldo Bernocchi/Blackfilm – Along the Corridors
Un album care dacă te prinde – cum o reușit pe mine – nu te mai lasă în pace și ți se bagă sub piele. Bassuri și ritmuri grele și hipnotizante. Excelent!

02. Arcade Fire – The Suburbs
Mi-erau oricum foarte dragi, dar cu albumul ăsta o mai crescut în ochii mei. Frumos de la un capăt la altul, cu clasicele lor treceri de la piese pe pas lent la izbucniri muzicale. Combinația de voci o consider în continuare una din cele mai reușite din vreo trupă.
Nu e doar părerea mea, ci a multor altora, noul Arcade Fire e un album foarte foarte bun.

01. Halves – It Goes, It Goes (Forever & Ever)
A doua surpriză pe sfârșit de an. Încă nu-mi dau seama cum o reușit albumul ăsta să mă facă să-l plac atât de mult, să-mi facă pielea de găină de fiecare dată când îl ascult. Poate vocea, sau faptul că e atât de frumos construit și curge atât de bine de la prima până la ultima piesă. Poate modul lor subtil și frumos de-a îmbina post-rock cu electro, cu ambiental. Da, știu că foarte multă lume face asta deja, dar nu tuturor le iese, sau nu atât de bine.
Puțină atenție la albumul ăsta, vă rog, și ați putea avea o surpriză foarte plăcută.

Dar, albumul anului pentru mine, premiul I, dar nu oricum, ci cu coroniță, 10-le cu steluță etc… e The National – High Violet.
Zău că nu mă așteptam nici eu, dar albumul ăsta o făcut ceva ce nu o reușit de multișor un album. Și probabil nici unul în așa scurt timp. Pe parcursul a puțin mai mult de jumătate de an o reușit să mă facă să iubesc fiecare piesă de pe el. Fiecare în parte.
Cu multe din ele am avut obsesii bânutitoare, ascultări pe repeat, prezențe în vise – da, prin iulie am visat că beam cafea pe un balcon foarte mare și frumos, pe marginea unui lac, și cântam împreună cu muzica – mai mult urlam de fapt – Anyone’s Ghost (care mi-o rămas cea mai dragă piesă de pe album) – fredonări pe stradă. O întrecut până și Boxer-ul și o devenit albumul meu preferat The National și unul din preferatele alltime.
Are o eleganță deosebit de faină, un mood excelent, iar Matt și restul băieților mi se par mai în formă ca niciodată.

Pentru cine e interesat, am luat câte o piesă de pe fiecare din albumele menţionate mai sus şi le-am pus aici:
locurile 50-31 | locurile 30-11 | top 10

About cherrypick


12 responses to “The 2010 Cherrypick awards

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

WordPress.com Logo

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

Comentezi folosind contul tău Twitter. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

Comentezi folosind contul tău Facebook. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

Comentezi folosind contul tău Google+. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

%d blogeri au apreciat asta: