top 5 #7: hypnotic bass lines

Primul instrument care mi-o căzut cu tronc o fost pianul. Când ascultam mult metal, evident mă minunam de ce sunete pot scoate unii chitariști din instrumentele lor. Vocile o fost tot timpu un criteriu foarte important după care ascult muzică. La formațiile care au câte-un intrument mai neconvențional, era oarecum normal să-l observ; dar basssul, pentru mine, o rămas multă vreme un instrument de fundal, care completează piesa și cam atât.
Asta până când Mihai (des deja menționatul frate al meu) mă tot oprea să fiu atentă la câte un bass. Așa am ajuns să îmi dau seama cât de aiurea ar suna multe piese fără instrumentul ăsta, și am ajuns să observ tot mai multe linii de bass prin piese.
Zic din start că știu că sunt trupe care se concentrează foarte mult pe bass, cu bassiști extraodrinari, etc. Ce am adunat eu mai jos sunt niște piese ale unor trupe care îmi plac foarte mult și care nu pun accentul în mod special pe instrumentul ăsta, dar au câte-o piesa unde mi-o atras atenția foarte foarte tare, și din cauza bassului am ajuns să le ascult pe repeat. De aceea i-am și spus hypnotic bass lines. O fost destul de greu să le aleg pe atea 5, că mai am și altele pe lista asta. Dar le-am ales pentru că ele mi-o stat cel mai mult în urechi.

top 5 #7: hypnotic bass lines

poza de Rebecca

O arhiva cu toate piesele, aici

1. Travka Sunt un erou
Primul bass în vreo piesă românească pe care l-am observat. Din momentul în care l-am observat, am avut piesa pe repeat câteva zile, în căști.

2. Radiohead Where I End and You Begin. (The Sky Is Falling In.)
Una din piesele mele preferate alltime și bassul meu preferat în vreo piesă. Contribuie perfect la intensitatea ei și te face să o assculți iar și iar și iar.

3. Luna AmaraNo Return
Atăt de bine completat în piesă, și totuși atât de frumos scos în evidență. Nu am observat bassu ăsta mai bine de un an, dar acum vreo 2 săptămâni m-o lovit foarte frumos în timp ce mergeam pe stradă.

4. Yo La TengoDamage
Deși stă cuminte în fundal, nepăsarea, sau mai bine zis împăcarea cu situația, ce o sugerează piesa nu era la fel de fain subliniată fără bass.

5. Faith No MoreEvidence
Cel mai sexy bass într-o piesă. Dap, știu ce zice ca versuri, știu și despre ce e, dar prefer să mă concentrez asupra liniei muzicale😛

About cherrypick


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: