Let me write you down some scenes

Încep să-mi revin din defazare şi din lipsa de activitate dixtractifă a ultimelor luni aşa că vin să pun pe tapet concertul de-aseară din Control. Mhm, iar la Control, dar în premieră pentru mine: Rain District. Uite ăsta da, nume frumos. Nu i-am mai văzut până aseară deşi am promis de vreo 4 ori că mă duc. Promis-promis. Dar las deoparte nefăcutele, ţin să mai spun doar că unul dintre membri e rockstar de la mine din oraş aşa că îmi voi îngădui subiectivitate şi familiaritate.

Rain District a avut un free city tour: două concerte, ambele trecute, unul în Fabrica, celălalt în Control. Caritabil sau nu, onorific vorbind, intrarea a fost liberă şi s-a cântat fără pretenţii. Mi-a plăcut cât de simplu a fost actul lor, curat şi direct, multă muzică, piese lungi. Post-ceva suntem toţi, post-rock cred că sunt ei. Instrumentaţia pieselor pare elaborată, se trece prin multe faze bine fuzionate, nimic monoton. Sunt destule trupe prin preajmă care funcţionează după reţeta cu refren şi repetiţii, re re re-redundant. Îmi place o linie melodică pe care să nu o intuiesc cu uşurinţă, nu vreau să improvizeze neapărat, dar da, aş vrea să ştiu că experimentează. Eu trebuie să văd live The :Egocentrics, sunt curioasă cum i-aş pune în balanţă unii cu alţii. Pentru că nu am fost la concerte de rock experimental până acum şi nu ştiu la ce să mă raportez. Mi se pare că show-urile de felul ăsta au o cu totul altă intensitate pentru că te conectezi mai puţin la solist, e mai greu să discerni una de alta într-o muzică ce-şi propune să te învăluie, se umple sala de sunete, de parcă nu ar veni dinspre ei, ci ar răzbate din pereţi, tavan, podea. Plus că e o experienţă mai mult intelectuală decât emoţională – un soi de joc psihedelic al minţii. Dacă reuşesc să mă ţină atentă în sinea mea, consider că le-a ieşit şi că şi-au meritat banii. Ah, dar stai c-a fost pe gratis (!!). Însă pentru cine caută asemenea atmosfere, de reţinut că Rain District ştie să le creeze. Vă scriu aici când/ dacă mai găsesc şi pe-alţii.

Să nu uit, au un album scos, Sounds I Hide se numeşte, e din 2009, 10 piese şi-un ambalaj frumos, coperta cel puţin mie îmi pare un tablou de Magritte distorsionat de Persistenţa memoriei de la Dalí. Ultima parte e vag irelevantă şi nu ştiu cum să închei. Poate fac rost de playlist. Hmm.

Editez şi iată:

1. Deep Blue Sky
2. Rain Sparkling Crystograms
3. Sound of Mind
4. Frank Miller
5. Cut Up the Old Cuts
6. Faith Away
7. Morning Walk
8. Towards The End
9. Seventh Wave
10. I Become The Loop
dintre care 4 sunt de pe album, iar celelalte piese noi.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: