Una caldă, una rece

Alternativ Quartet şi Blood Print @ Cluj, 17.11.2008, Roland Garros.

Pentru că pur şi simplu aveam chef sa vad pe cineva pe scenă zdrăngănind nişte instrumente, am acceptat propunerea lui Floppy şi am mers luni seara (17.11.08) să-i văd pe Alternativ Quartet şi Blood Print în Roland Garros.

Alternativ Quartet o fost aia caldă. În ultima vreme i-am tot văzut în deschidere la diverse trupe mai mari. Cu fiecare concert o cântat tot mai bine, şi luni am observat că se menţin pe linia asta ascendentă.

(+)uri

  • băieţii au deja multişoare piese proprii, am văzut un concert al lor, şi nu unu de coveruri cum mai fac trupele tinere de pe la noi
  • instrumental au sunat foarte bine
  • am auzit un cover la Sober a celor de la Tool muuuult mai reuşit decât mă aşteptam – încă nu ştiu cum de o reuşit Silviu (chitară şi voce) să îl ducă vocal vorbind până la capăt, dar o avut foarte multă forţă toată piesa asta; instrumental n-am nimic de reproşat😀
  • piesa de acu vreo 3 ani, Soho – din câte am înţeles nu o cântă tot timpu dar ar trebui că e catchy şi dansabilă şi n-are importanţă că face parte din trecut, e şi ăla al lor🙂
  • combinaţia de voci ale lui Marcel şi Silviu dă foarte bine, mai ales când se sincronizează (prima dată când i-am auzit stăteau cam prost la capitolu ăsta)
  • ceea ce mi-o plăcut cel mai tare, şi cum o arătat pe scenă, şi cum s-o auzit, o fost efectu de chitară pe care l-o făcut Silviu  – slideuri cu griffu direct pe microfon (încă aştept un răspuns la întrebarea unde o văzut asta)

(-)uri

  • câteva microfonii foarte deranjante (care de fapt i-o făcut şi pe ei să-şi bage dejetele în urechi)
  • cel mai naşpa lucru din toată seara o fost volumul la voci – mai tareeee, mai ales pe microfonul lui Silviu care uneori nu se auzea deloc

Deci, balaţa înclină bine. Îi de stat cu ochii pe ei, potenţial este.

Blood Print o fost aia rece pentru mine. Îs genu de trupă care probabil îmi plăcea în clasa a9a. În plus, prea multe coveruri şi un sound care nu-mi gâdilă urechea deloc. E strict chestiune de gusturi, pentru că instrumental o cântat fiecare foarte bine, dar, repet, ca sound şi gen muzical, not my cup of tea.

About cherrypick


2 responses to “Una caldă, una rece

  • cherrypick

    Mi-am primit şi răspunsul la întrebarea cu grifful şi chitara, direct de la sursă (Silviu, chitaristul):

    Nu am vazut-o nicaieri…la un mom dat, aveam nevoie de un degetar de metal ca sa pot face slide-uri pe griff. In lipsa lui, am frecat chitara de cea mai la indemana bucata de metal…si cu microfonul pare sa functioneze🙂

    Am mai fost intrebat daca am ceva efect pe microfon…NU, nu am….nu conteaza daca e pornit sau oprit microfonul😛

  • Mihai (Blood Print)

    Te asteptam la concertul din 25 septembrie, sa vedem daca putem sa iti schimbam opinia despre noi🙂 Intr-un an am evoluat foarte mult, dovada invitatia la Stufstock. Asa ca see u there sa transformam si asta intr-una calda!

    Mihai

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: