Monthly Archives: Octombrie 2008

Romanians know how to do it

Dincolo de rezonanţa porno a aceste afirmaţii va anunţ că mă refer la cântat live.

Weekendul ce-o trecut o fost unul românesc. Cu Melting Carousels, The Others şi Persona – în cadrul Miau Nights vineri şi Grimus and co sâmbătă. Îmi pare rău pentru Rock House şi Luna Amară de sâmbătă din cadrul Miau Nights, dar noah, pe Luna tocmai îi văzusem şi pe Grimus nu.

Revenim…

Vineri, Roland Garros ~21:30

Seara 1 din Miau Nights incepe cu Melting Carousels, care pe mine nu m-o impresionat deloc. Mi s-o părut statici şi repetitivi şi ceva din vocea tipei m-o deranjat. Aşa că pe la a 3a piesă am mers să-mi iau ceva de băut şi am stat şi i-am aştepta cuminte pe următorii.

The Others m-o impresionat cum nu o făcut-o o trupă românească de mult timp. Cred că nu am mai zis Oai ce bine sună ăştia de atâtea ori într-un concert de când i-am văzut prima dată pe Persona live 🙂 Petra are o voce superbă, iar saxofonul ăla e genial pe muzica lor. L-o avut şi pe Mihnea de la Luna Amară ca invitat cu vocea şi trompeta. Trebe neapărat să menţionez că saxofon + trompetă = ceva genial. Au piese tare faine, am dansat tot concertul. Abia aştept să îi văd iar. Foarte tare coverul The Cat Empire The Lost Song.

Persona mi-o plăcut la fel de mult ca prima dată când i-am văzut. Din păcate o fost mult mai scurt. De înţeles, având în vedere că nu o mai fost singurii pe scenă. În rest, la fel de energici şi faini pe scenă. Am ascultat A Ride on Lovestreet, Home in Arms, Momentary Lack of Passion, The Kitchen Song, Honey Bunny Blues plus altele ale lor, şi un Le vent nous portera la bis – spre marea mea bucurie, ca tare mi-o plăcut cum o cântat-o prima oară când i-am văzut.

Îs mişto serile astea de cântări că îţi dai seama că şi la noi sunt trupe cu mare potenţial – ca Persona şi The Others. Sper doar să ajungă ceva mai cunoscuţi, că merită!

Sâmbătă am ales să mă duc la Grimus în Pub, că nu i-am văzut cântând de ceva vreme. După cum m-am obişnuit la cam orice concert al lor, băieţii o făcut un şou foarte fain. Cred că îs trupa cu cel mai studiat joc de scenă de pe la noi. Totul pare atent regizat – lumini, efecte speciale, mişcarea scenică. Plus că interacţionează foarte bine cu publicul. Au anunţat lansarea albumului pe 6 Decembrie. Eu una îs foarte curioasă cum o să sune şi le doresc succes. Voiam să-i aud cântând un Dredg, ceva, în schimb m-am mulţumit cu un Anna Molly de la Incubus cântată foarte mişto.

De trupele care le-o cântat în deschidere (Mauser şi The Mushroom Story, ca la Bruiaj nu am ajuns) nu vă zic nimic că nu-mi plac deloc [adică mi se par naşpa]

Concluzia, mergeţi la concerte cu ai noştri că nu se ştie niciodată ce chestii mişto se ascund în spatele unor nume necunoscute. Mai ales că şi la noi sunt oameni care ştiu să cânte. Plus, dacă nu au susţinerea noastră, aici, nu o să aibă veci vreo şansă să se facă auziţi prin alte ţări.

Anunțuri

Wanted



Mariah – Shinzo No Tobira

[details]


Absynth

Absynth e un sintentizator software care de regula iti ofera acele sunete pe care le auzi intr-o calatorie in spatiu, atat de greu de obtinut din instrumentele reci si la fel de greu de asociat cu ceva cunoscut.
Absynth e si o melodie de la „Woolfy VS Projections”, de pe albumul „The Astral Projections Of Starlight”, o odisee transgalactica, levitatie placida, baleara prin constelatiile unei galaxii interioare.


[concert lipsă.]

Mă agăţ în cârligul Mariei şi încerc să scriu despre cum am văzut şi am auzit Klimt 1918 în Irish & Music Pub. Spun „încerc”, da, ca de obicei, e toposul modestiei, dar de data asta e chiar ceva mai mult: nu îmi amintesc. Până acum, e singurul concert pe care nu mi-l amintesc. Mi s-a părut deosebit de scurt şi totuşi au fost trei trupe în deschidere: Alternativ Quartet, Twisted Cables şi Luna Amară, abia apoi Klimt 1918. Să fi produs entuziasmul ceva arderi de circuite, ceva pierderi de memorie? Tot ce se poate. De la Alternativ Quartet îmi amintesc părinţii băieţilor din trupă, muzica lor ritmată şi cum am rămas pe gânduri la două versuri… rectific: îmi amintesc părinţii băieţilor din trupă, muzica lor ritmată şi-atât (tocmai am realizat că versurile le-am uitat). The Twisted Cables eram nerăbdătoare să văd pentru că-l ştiu pe Mihai şi ascultasem pe myspace, mare mi-a fost surpriza când am zărit-o pe solistă. A fost fain şi coverul lor Cure cu un individ ce mi-a părut om bun. Îmi dau seama că parcă sunt rânduri scrise de-un nebun ce fragmentează realitatea cum o domnişoară sclifosită fărâmiţează pâinea, dar, dar!, n-am ce-mi face căci am în minte numai fragmente disparate, îmbrăţişări, mâini pe umeri, dans şi mai ales pogo la Luna Amară pe care apropos i-am văzut live pentru prima dată. M-a speriat felul în care arată Nick, Mihnea mi-a întărit convingerea că are o privire foarte periculoasă, minunat că au început cu Gri Dorian, grozav că au făcut un cover după Nine Inch Nails. Am făcut un pogo-brânci pentru că era cam singura noastră ocazie: la un concert în Cluj, unde nimeni altcineva nu părea să se mai agite, noi prezenţi în număr aşa mare… cine ar fi rezistat?

Când urma Klimt tot ce aveam de făcut era să hotărăsc unde să stau: erau prieteni în faţă, prieteni în rândurile 3-4, prieteni pe margine, prieteni un rând mai în spate… Hm. Încerc să-mi dau seama ce nu-mi amintesc… cum m-am simţit? ce au cântat? cum arătau? cum s-a desfăşurat? Am o poză cu playlistul, ca sinteză se poate spune că au cântat 5 piese noi, 5 piese dopoguerra şi una veche. Nu pot spune că am fost dezamăgită că nu a fost Undressed Momento. Pe de altă parte, nu pot spune nici că nu m-am lamentat. Ei. Mă gândesc cum să-i descriu pe băieţii de la Klimt. Păi în primul rând fac toţi ochii mari când te duci să vorbeşti cu ei, pregătiţi să te asculte, sperând parcă să-ţi înţeleagă engleza. Foarte sociabili, deschişi, volubili, zâmbitori. Material bun pentru anunţuri matrimoniale. Lăsând asta de-o parte… mi-a sărit inima de bucurie când am văzut că începe concertul, că urcă pe scenă, că-s aşa de aproape, nu atât de ei ca indivizi, ci de ei ca oameni care scot sunete şi fac muzică. Am cântat unde mi-am amintit versurile, am dansat în rest, am privit cu încredere şi speranţă spre cei pe care îi aveam alături şi-am urlat din tot sufletul: you feel so aliiive. Cântecul serii pentru mine: Ghost of a Tape Listener (previzibil, având în vedere contextul călătoriei mele la Cluj).

Tot dau târcoale acestor rânduri, îmi tot vine să lungesc povestea. Adevărul e că nu am nimic de spus. Mi-a plăcut, a fost un concert bun, o experienţă frumoasă, mi l-am dorit atât de mult. Poate am anticipat prea mult momentul ăsta, „cronica emoţionantă” pe care cineva intuia maliţios încă din seara concertului că o voi scrie. Prespun că resimt presiunea precum o piatră ce zace pe fundul unui ocean de impresii. Unde mi-e oglinda cu ape ce reflectă distorsiunile din dezordinea mea mentală (poate chiar mintală)?


Am o singură poză cu Klimt 1918, poză de grup, lume multă, dragă şi colorată, Davide după fete, înghesuială, geci şi genţi, afişul întins timid spre obiectiv de o bună pretenă – Dănuţa – şi de Marco: eu-s cu ochii închişi.


The Ol’ Bill

Am dat peste aceste inregistrari ale duo-ului electronic elvetian Yello…

YELLo – Santiago

…si m-am gadnit ce bine ar merge cu o lectura dupa The Ol’ Bill.


William S. Burroughs – Fix


William S. Burroughs – Millions Of Images


William S. Burroughs – Is Everybody In

cu proiectele lui Bill Laswell



Material – Words Of Advice For Young People


Material – Ruins(Submutation Dub)



Hashisheen-the End of Law

cu o lectura dupa the Masque Of Red Death

sau o conferinta


Klimt la Cluj

De sâmbătă, din momentul în care s-o terminat concertul mă tot întreb ce aş putea sa zic despre el într-un mod obiectiv.

Nu o să reuşesc chestia asta, probabil oricât aştept să-i treacă efectul. Dacă stau acuma să mă gândesc la cum o fost, îmi apare iar zâmbetu ăla tâmp pe faţă, de l-am avut pe toată durata concertului. Aşa că o să vă zic pe scurt cât de mult mi-o plăcut.

Klimţii îs nişte oameni faini, drăguţi, sociabili. Grozavi pe scenă. Nu ştiu cum o fost data trecută la noi, în Vamă – am auzit destule păreri nu foarte bune despre concertu respectiv – dar sâmbătă în Pub o sunat foarte foarte bine. Până şi ei o susţinut după că o fost unul din cele mai bune concerte care le-o susţinut până acum.

Aştept un concert Klimt de vreo 2 ani, şi mă bucur că pot spune că m-am simţit excelent când în sfârşit s-o întâmplat. Un mare plus o fost şi lumea mişto care o venit la concert şi o făcut atmosfera de acolo.

Mai am de spus doar atât: merci Floppy şi Flowing Mist pentru toată treaba asta. Succes şi la mai multe similare.

Setlist:

– Intro
– The Breathtaking Days (via Lactea)
– Skygazer
– Snow of ’85
– The Graduate
– Rachel – care nu ma asteptam deloc sa o aud
– Ghost of a Tape Listener
– Because of You Tonight
– They Were Wed By the Sea
– Nightdriver
– True Love Is the Oldest Fear
– Parade of Adolescence (la bis)

Poate Marius sau Andreea au mai multe de spus pe marginea evenimentului, pe mine nu mă lasă subiectivismu.


Minyeshu


Minyeshu – Ayasresam


Minyeshu – Tilishighathij

‘Dire Dawa’ e mai putin dominat de trairile primare, sunetul brut, spatiile nomade, bucuria salbatica de a dansa…decat ‘Meba’. E facut parca pentru o serata dansanta, pentru o duminica ploioasa cand te refugiezi intr-un teatru olandez pentru a prinde cate ceva din caldura unduitoare a Etiopiei. Poate ca n-a avut norocul sa lucreze la fel ca Gigi, cu Bill Laswell, dar nu e mai putin adevarat ca cel mai nou album al lui Minyeshu Kifle e la fel de original, e pe de-a intregul sustinut de o voce puternica si iti da trairi la fel de intense, de parca ai in fata un happening – o panza impresionabila muzical se imprima treptat cu imagini ale pamanturilor abisiniene, in cea mai pura estetica a jazz-fusion-ului european.

Website 1

Website 2

Listen @