The right words to remain

Vreau de ceva vreme să scriu despre Klimt 1918 şi-aproape că nu ştiu de unde să încep. Poate cu obişnuita scuză că iar mă voi orienta după coordonate emoţionale. Numai că de data asta am o justificare pentru slăbiciunea-mi: Klimt 1918 e o trupă care îşi pune singură eticheta de „uncomfortable emotional music” aşa că nu fac decât să rezonez.

Am ascultat prima dată Klimt 1918 într-un soi de primăvară cred, acum vreun an. Lastfm îşi are parte din merit, numai că eu tind să descopăr muzică pe acest site nu direct de la recomandări sau prin artişti similari, ci prefer să îmi fac prieteni care apoi se preocupă de topurile mele şi au grijă de sănătatea mea muzicală. Până acum nu m-a diagnosticat nimeni drept un caz pierdut, toţi şi-au dat silinţa să recuperez rapid anumite carenţe. Printre primii, a fost Remus. Aşa tare şi-a dorit ca eu să ascult Klimt 1918 încât după o seară întreagă de încercări nereuşite de a-mi trimite pe net ori de a reuşi eu să găsesc să descarc… mi-a pus pe un dvd şi mi l-a trimis pachet acasă. It just doesn’t get any easier than that. Mă va fascina întotdeauna titlul piesei They were wed by the sea – rarefied: a fost primul nume de cântec de la Klimt 1918 cu care am intrat în contact – reuşeam însă doar să văd piesa în fereastra de messenger, nu să o şi primesc. Nu atât că mă intriga, poate nici „fascina” nu-i bine ales, ci mă făcea să mă minunez, emoţionată cumva de ceva ce nu puteam pătrunde, un sens obscur care mă fura prin speculaţii, presupuneri şi visări despre cei care s-au unit, având binecuvântarea mării, cu mişcări încetinite, aerisite. Aşa-i şi muzica lor până la urmă: o atmosferă rarefiată în care ţi-e greu să respiri câteodată fiindcă te sufocă emoţia, iar toate sunetele se contopesc şi se confundă în uniune; ştii stropii săraţi şi vaporii care se ridică deasupra unei mări ce respiră înspumată?…

Dacă ar trebui să numesc albumul preferat Klimt 1918, aş recunoaşte că trebuie să fie Undressed Momento, deşi drept ar fi să spun că ascult muzica lor nediferenţiat căci apăs play la Schmerzwerk 1976 şi mă duc, mai nou, până la True Love Is the Oldest of Fears. Dacă ar fi să spun piesa preferată, ar trebui să zic Undressed Momento pentru că are cea mai intensă sinceritate şi implică tot ceea ce urmează:

Drops of light on naked lies

Don’t you understand?

We believe in calm of March

Nici nu-ţi dai seama ce te narcotizează, cum te mişti în baia de vapori, ce anume te face să închizi ochii şi să ridici bărbia inspirând adânc, iar apoi să laşi aerul afară pe gura suav întredeschisă cu ochii din nou limpezi şi din privirea cărora pare să se proiecteze cerul de deasupra. That Girl… Naif Watercolour… cum ai putea să te mai opreşti?

Dopoguerra mi se pare mai eclectic, parcă mai multe piese de sine-stătătoare decât o sonoritate compactă. E după război, e între războaie, e un alt război. Secesionişti ca şi Gustav Klimt, par să se distanţeze de orice direcţie muzicală clasică ori măcar recognoscibilă; mi-a plăcut descrierea genului lor pe care am găsit-o pe Wiki, iat-o în traducere liberă: rock alternativ cu rădăcini în metalul avant-garde, având influenţe pregnante de darkwave şi post-rock, de unde reiese un amestec de rock melodic şi melancolic instrumentat de chitară îndeosebi, combinând, citez în engleză, thick shoegaze-like rhythm-guitar riffs with post-rock-esque atmospheres. Pur şi simplu parcă nu-ţi ajung cuvintele să-i descrii. Alternativa ar fi una metaforică, desigur, inspirată de piesa Lomo. Şi mă duc fluierând pe blogul (scroll down) lui Florin unde e o definiţie frumoasă a conceputului de Lomography – un stil de a fotografia prin lentile care distorsionează puternic marginile păstrând însă centrul imaginii clar şi bine focalizat; e o fotografie obişnuită, cotidiană unde sunt cultivate accidente precum suprasaturarea culorilor şi erorile de expunere, acestea din urmă reabilitate ca efecte abstracte sau impresii de vârtej; e doar viaţa de zi cu zi surprinsă într-o lumină joasă şi slabă, e numai un moment unic ipostaziat într-o fotografie candidă.

Recentul album, Just in Case We’ll Never Meet (Soundtrack for the Casette Generation) e ca o pregătire pentru o nostalgie ce ştii că vine în curând. Cu o arie semantică ce gravitează pur şi simplu, învârtindu-se în jurul unor cuvinte ca sky, wave, gaze, blue, heaven, universe, stars… Pentru cine aştepta cu nerăbdare noul material, pentru Maria care a înlănţuit şi a ascultat repetat-neîntrerupt primele cântece apărute pe site-ul lor, pentru mine care dormeam în „ceasul de cumpănă” când Florin voia să-mi trimită piesele, pentru Dan care descărca ce primea pe gmail, cred că starea de spirit a fost: This is creepy fun in our ghost town.

Nu am cuvinte suficiente pentru aceste melodii proaspete pentru că nu am sedimente şi impresii cristalizate înlăuntrul meu. Nimic nu se compară însă cu o primă audiţie a unor italieni care chiar şi când nu cântă în limba maternă, italienizează cumva versurile în engleză de ajungi să descifrezi dincolo de accent şi construcţii gramaticale sucite tot ce-au spus şi nu au spus; poate cel mai mult îmi place această sugestie infinită din cuvintele lor.

Şi din nou, ei singuri se caracterizează şi, din nou, eu îţi spun: Klimt 1918 e o stare de spirit, Just an Interlude in Your Life:

This song wants to make you cry,

And I’m bleeding through the emotions

With my music, with devotion

I want to disappear here in the tones.

I need you to know.

Ca ultimă notă, mulţumiri prietenilor pe care mi i-am făcut sau mi i-am adus mai aproape prin Klimt 1918, şi ca acord final, sper să ne (re)vedem cu toţii la concert peste două luni.


5 responses to “The right words to remain

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

WordPress.com Logo

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

Comentezi folosind contul tău Twitter. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

Comentezi folosind contul tău Facebook. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

Comentezi folosind contul tău Google+. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

%d blogeri au apreciat asta: