Rock Werchter – All man’s land

Rock Werchter nu e un festival de muzici ale lumii dar la concertul Devotchka asa m-am simtit. O lumina placuta, chipuri calde, o lume aflata la confluenta dintre a visa si a fi, un loc in care sunt uitate lucruri de altii, poate disparuti de ani de zile, pe care le iei si incepi sa le descoperi alte utilitati. E nicaieri si e acasa. Brusc, antena radioului vechi, intr-o cutie de lemn, receptioneaza alte frecente si emite la randul ei jocuri sonore. Iti urmareste miscarile si isi distribuie in eter sinusoide legate de miscarile mainilor tale. Si intri in acest joc. E ca atunci cand ai descoperit ca poti construi case de jucarie din cutia de chibrituri.

  • Poland
  • Head Honcho
  • Clockwise witness
  • Basso profundo
  • Queen of the surface
  • We’re leaving
  • Enemy guns
  • Ranchero

Toti acei oameni care te inconjurau…pozele din atlasul lumii si cartile. Poti ajunge din Mexic in Rusia si dintr-o gama intr-alta. Poti visa. Poti fi oriunde. Nimic nu e static. „We’re leaving”…esti rapit de circari sau de pirati, esti purtat pe carpete magice prin zeci de locuri. Iti arata locul in care s-au nascut, iti povestesc dramele lor. Si toata muzica…Aici e tot farmecul.

Nu mi-a parut rau ca nu a venit Beirut. Devotchka provoaca un debuseu emotional pe masura, poate mai ancorat in porturile oraselor din estul europei si din Mexic, pana pe autostrazile fierbinti si pustii care taie sud-vestul Americii. Un No Man’s Land in care esti inconjurat de lucruri familiare. O galaxie de tonalitati si instrumente de la acordeon, contrabas, vioara, tuba, mandolina, chitara.

IMG_5662 IMG_5645 IMG_5651 IMG_5655

Uneori intregul vis se deghizeaza intr-un spectacol de cabaret care starneste o petrecere, o fiesta. Dansuri inchipuite din haos si acel sentiment de „pierdut-in-univers-dar-acasa”. Aproape de radacinile tale dar totusi aici, in acest secol. Strigand din toti rarunchii la aceasta imensa fiesta intr-un ranch imaginar.

Daca vroiai sa stai in public la Devotchka si sa nu dansezi, n-aveai nicio sansa. Cum de altfel s-a intamplat si la Vampire Weekend. Baietii din New York sunt dementi. Cine s-ar fi gandit ca reincarnarile Talkin Heads vor aparea in indie-rock cu un album despre care cea mai vehiculata fraza e ca seamana cu Graceland-ul lui Paul Simon.

  • Mansard Roof
  • Campus
  • Cape Cod Kwassa Kwassa
  • M79
  • White Sky
  • A-Punk
  • Bryn
  • The Kids Don’t Stand A Chance
  • I Stand Corrected
  • Oxford Comma
  • Walcott

Daca m-a impresionat ceva pe langa faptul ca sunt altceva si afro-pop-ul ala le iese de minune in aparenta ska-punkului, a fost basistul. N-am mai vazut asa basist comunicativ si intempensiv de la trupele old-school de punk. Omul ala avea sange de zeu disco in el si calarea basul ala ca un copil pasionat de noua sa jucarie – calutul de plus cu clopotei la gat.

IMG_5475

Acolo am intalnit niste Yo-Yo spatiali care m-au atras intr-o nebunie de moseala adolescentina cu topaieli caraghioase. Aveau palarii interbelice si ochelari de soare iar unii dintre ei esarfe multicolore legate de haine. Respirau un galben caldut si se rostogoleau, se jucau, bombaneau, alunecau printre multime ca o minge stralucitoare intr-un joc de paintball. Am fugit de-acolo imediat dupa ce s-a terminat A-Punk, de frica sa nu ma rapeasca aceast halou teen si sa ma ia in farfuria lui zburatoare.

Aveam sa ma mai intalnesc cu minionele creaturi jucause la MGMT, unde erau si mai multi si parca legati intre ei de undele electronice ale unei matrici invizibile numite zeul MANAGEMENT. Daca iti calculezi fiecare nota asa cum trebuie poti strange destui de multi Yo Yo in jurul tau, insa rar mi s-a intamplat sa aud asa ceva care sa sune si bine. M-am cait…da…m-am cait dupa concertul MGMT pentru ca ii subestimasem. Videoclipurile cu ei facand pe viu lucrurile de pe album nu le dau nicio sansa. Sunt inchegati in tot golul asta post-modern ca sa aiba succes. Umplu un loc pe planeta asta din ce in ce mai poluata care aminteste de aventura unor hipiotzi in vara lu ’69, minus protestele, minus partea reactionara. Deci totul e destul de bine ca sa adune dragostea multimii si sa le ofere un orgasm muzical teribil pe masura golului din viata lor.

  • Of Moons, Birds, And Monsters
  • Weekend Wars
  • The Youth
  • 4th Dimensional Transition
  • Pieces Of What
  • Electric Feel
  • The Handshake
  • Time To Pretend
  • Kids

Ce m-a facut sa aselenizez pe terenuri umplute cu flori decat pe un desert de marketing arid a fost inceputul, Of Moons, Birds, And Monsters,cand ma intrebam daca n-am nimerit la ceva concert de kraut sau psy, si nebunia si improvizatia de pe 4th Dimensional Transition. In realitate nu sunt doar trei dimensiuni. MGMT te transporta in a patra ca sa cunosti singur mai apoi toate celelalte dimensiuni unite in puncte muzicale de o ceata calda : dimensiunea culorilor, substanta interna a lucrurilor care iti ofera infinite perspective. Deci, din acest punct de vedere, Yo Yo au fost destul de pasnici de aceasta data, inclinati spre o usoare interludii hedoniste in care te puteai privi in ochi ca un om care traieste.
Glorios final cu Electric Feel, Time To Pretend si Kids si multi oameni, atat de multi oameni frumosi la acest concert. Ar fi stat foarte bine si la scena mare.

(va urma)


2 responses to “Rock Werchter – All man’s land

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

WordPress.com Logo

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

Comentezi folosind contul tău Twitter. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

Comentezi folosind contul tău Facebook. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

Comentezi folosind contul tău Google+. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

%d blogeri au apreciat asta: