Shoegazing on Sunday

M-am trezit după un somn excelent pe la 1. N-am mai dormit de foarte mult timp aşa bine. M-am tot gândit ce să ascult…ce să ascult. Am început să “răsfoiesc” folderu cu muzică şi m-am oprit la Cocteau Twins. De acolo totul o decurs de la sine.

Shoegaze Sunday.

Pe Cocteau Twins i-am descoperit acum vreo 5 ani, cand un prieten virtual din State îmi spunea că îs trupa lui de sulet dintotdeauna. Mi-o trimis vreo 3 piese să încerc şi m-o covins. Nu mai avusem nici o interacţiune cu genul ăsta muzical şi mi s-o părut ceva fantastic. Muzică dreamy, versuri foarte mişto, iar vocea Elizabethei Fraser m-o cucerit imediat (abia apoi am aflat că ea e vocea de pe Mezzanine-ul celor de la Massive Attack).

Four-Calendar Café o fost lansat în 1993 fiind penultimul album al trupei. Mai pop decât precedentele, cu versuri mai inteligibile şi cuvinte mai bine articulate din partea Elizabethei, albumul de faţă o devenit repede preferatul meu din discografia scoţienilor (cu Treasure foarte aproape după). Am avut şi o mică obsesie cu Blubeard.

Pe atunci eram în alte perioade muzicale, aşa că nu am aprofundat genul. Asta urma să se întâmple doi ani mai târziu, când am auzit o piesă foarte miştoîntr-un episod din seria I din Gilmore Girls. Am notat versurile şi am gugălit.

I want to hold the hand inside you
I want to take a breath thats true

An aflat că se numesc Mazzy Star iar piesa în cauză e Fade Into You. Pasul evident a fost să aprofundez. Am ascultat şi răsascultat toate cele trei albume, şi m-am îndrăgostit iremediabil albumul She Hangs Brightly (1990)

David Roback şi Hope Sandoval au fost un duo perfect pentru 11 ani. El făcea muzica, Hope făcea versurile. Muzică foarte simplă, versurile nu sunt decupate după muzică. Pentru Hope nu rima contează. E important să spună ce are de spus. Ca şi sample, prefarata mea, Blue Flower

Coperta albumului este o poză din interiorul hotelului Tassel din Bruxel. De căutat şi clipuri sau înregistrări video pentru că Hope e foarte frumoasă

Văzăndu-mă în perioada Mazzy, un prieten mă întreabă dacă am ascultat vreodată My Bloody Valentine. Am recunoscut că nu-mi place deloc numele trupei şi ăsta e motivul principal pentru care nu le-am acordat o şansă (dap, un pic judgemental dar asta e). M-am trezit cu When You Sleep în inbox. Loveless mi-o dominat winampul vreo două săptămâni după. M-am luat cu greu urechile de pe album. Atunci am hotărât că o să mă pun să ascult tot ce am respins din cauză că nu-mi plăcea cum sună numele.

Soundul mi se pare euforic, vocile oarecum înăbuşite, deşi se înţeleg bine versurile. Chitara e blurry, iar eu încă sunt de părere că albumul trebuia să se numească Lovefull nu Loveless, asta pentru că mi se pare că are o senzualitate aparte.

When You Sleep o rămas şi acum piesa mea preferată

Vestea bună e că My Bloody Valentine revin. Album nou, turneu nou (tocmai au cântat în Londra, primul concert live după 16 ani. Cred că o fost ceva de vis )

Am tot citit despre Slowdive că ar sta în umbra mai sus amintitei trupe şi că e greu să atingi performanţele lor. Eu susţin că s-au descurcat foarte bune cu Souvlaki.

E drept că l-au avut pe Brian Eno ca şi co-producător şi sigur asta o avut ceva de spus. De remarcat coverul foarte reuşit la Some Velvet Morning (în original cântat de Nancy Sinatra şi Lee Hazelwood). Preferata mea cred că e When the Sun Hits, la care The Gathering (cu minunata Anneke, evident) au făcut un cover foarte frumos. Cînd o să pot călători în spaţiu, o să o fac cu albumu ăsta în urechi

Ultimul album din playlistul de azi e P L E A M A R-ul peruanilor de la Resplandor. Nu detaliez pentru că au un post dedicat aici. Trebuie să spun doar că e unu din cele mai bune album de shoegaze de după 2000. Ah, şi că după mai multe ascultări, pisa preferată mi-o devenit Raindrops Coperta o pun iar pentru că îmi place foarte mult şi pentru că datorită ei am descoperit trupa

Nu-mi rămăne decât să vă urez o duminică visătoare

Resplandor

La început a fost o copertă. Cea a albumului lansat anul acesta. Mi-o plăcut din primul moment în care am văzut-o. Surpriza mai mare o fost ce se ascundea după copertă.

Trupa vine din Lima, Peru şi este dovada vie a faptului că shoegazeul nu e mort. Combinat frumos cu dream pop, noise pop şi indie, versuri în engleză şi spaniolă, Resplandor - în traducere strălucire, splendoare – au creat reţeta perfectă a unei muzici pentru visători.

După ce m-am delectat cu proaspătul album, am aflat că Antonio Zelada şi Luis Rodriguez fac muzică din ’96. În 98 au scos primul EP, iar în 2000 primul album full legth, Elipse, re-editat în 2005. Trebuie să recunosc că la început mi s-o părut foarte ciudat să ascult shoegaze cu versuri în spaniolă, dar adevărul e că dau foarte bine.

Resplandor – Melancolía

În 2002 lansează al 2-lea album, Ámbar, album care a însemnat debutul international al peruanilor. Criticile pozitive de pe urma acestuia au însemnat un 2003 în turneu prin Americi.

Resplandor – Bajo oscuro cielo

În martie anul curent au lansat P L E A M A R, albumul prin care am găsit trupa asta foarte mişto.

Resplandor – Downfall

Mi se pare ciudat că – deşi când m-a luat febra shoegazeului căutam cam orice auzeam că se încadrează în gen – n-am auzit de peruani până în momentul de faţă şi îs curioasă câţi din cei cărora le place genul îi ştiu. Mi se par foarte sub apreciaţi şi consider că oricine ascultă cu plăcere Slowdive, My Bloody Valentine, Cocteau Twins şi altele asemănătoare, trebuie să asculte Resplandor.