Category Archives: cherry treats

The 2011 Cherrypick awards

(2007 | 2008 | 2009 | 2010)

La cât de mult praf s-o acumulat pe aici, îmi închipui că nu vă mai așteptați să apară postul ăsta. Eh, cred că oricât aș lasa blogul să crească buruieni pe el, la topu ăsta n-aș renunța. Nu pot să vă spun exact de ce nu am scris mai des, am o grămadă de foi și foicele ce vroiau să devină posturi. Efectiv n-am avut tragere de inimă. Dar e una din rezoluțiile anului nou. Serios. Trebuie, nu de alta, da mi-i un loc tare drag. Mi-am dat seama încă odată de treaba asta când am realizat că e al cincelea an când fac topu ăsta.

În 2011 am filtrat mai mult, am ascultat ceva ma puține albume ca de-obicei (dar tot o fost în jur de 100), tot mi-o rămas albume neascultate, poate chiar câteva importante (cel mai notabil cred că e Tori Amos, nu știu însă de ce nu l-am ascultat…never in the perfect mood), dar îs de părere că niciodată nu e prea târziu, mai este vreme – mai ales când nu crezi că vine sfârșitul lumii în mai puțin de un an.

Ca de-obicei, câteva precizări: topul conține doar albume de studio lansate în 2011 (deci fără live-uri, ep-uri, remasterizări etc), fără cele românești. Despre ep-uri notabile, albume românești, experiențe live, sau descoperiri revelatoare târzii, sper să pun un alt post în max o săptămână.
Ca-n fiecare an, țin să subliniez că îs foarte subiectivă (iar în ceea ce privește filmele, cărțile și muzica mi se pare că tot timpu trebuie să fiu așa) – am ales aici albumele care mi-o plăcut MIE cel mai mult.

Fără alte bla bla-uri, să purcedem.

50. Dredg – Chuckles and Mr. Squeezy
Cred cu tărie că albumul ăsta e făcut în mare parte la mișto (până și coperta îmi dă dreptate). Chair și-așa, au vreo 2 piese excelente.

49. Kilimanajro Darkjazz Ensemble – From the Stairway
Simt că albumul ăsta o să crească mult în ochii mei cu timpul. Are o atmosferă excelentă care te prinde instant. Dar l-am ascultat de prea puține ori să-l pun mai sus.

48. Apparat – The Devil’s Walk
Low key electro, voce plăcută. Nimic mai mult.

47. Radical Face – The Family Tree: The Roots
Unul din cele 3 albume The Family Tree. Următoarele sunt programate pe anul viitor. E un album deosebit de sincer și frumos, simplu, cu versuri multe care fac o poveste. Probabil când va fi gata trilogia, îmi va plăcea foarte mult. Are toate șansele.

46. New Ruins – This Life Is Not Ours To Keep
Un album plăcut, dar cam atât. Nu are nimic special, dar nu la modul deranjant. E genul ăla de album care dacă l-ai pune unei încăperi cu oameni diferți s-ar putea asculta în background fără să dispacă cuiva.

45. Feist – Metals
Ușor dezamăgită de albumul ăsta pentru că până acum Feist o reușit să îmi provoace mici obsesii cu anumite piese, iar albumul ăsta nu mi-o dat nici una. Cel puțin nu încă.

44. Patrick Wolf – Lupercalia
Parcă lui Patrick nu îi se șede la fel de bine când nu e deprimat.

43. Lykke Li – Wounded Rhymes
Chiar dacă per total nu mă dă pe spate, are vreo 2 piese pe albumul ăsta care m-o dat. Da, începând cu I Follow Rivers, doar că m-o dat pe spate prin februarie, când am auzit-o prima dată, nu în vară când era toată lumea obsedată de piesă.

42. IAMX – Volatile Times
Ceva nu m-o prins cum trebuie la albumul ăsta. Încă mai aștept să am o revelație dubioasă care să mă facă să mi se pară excelent. Până atunci e doar un alt album IAMX. Poate dacă reușeam să ajung la concert aveam altă părere.

41. Jesu – Ascension
Jesu exact cum îi știu și îmi plac, în pas rarefiat dar apăsat, cu voci difuze și rifuri exact unde trebuie. Un soi de shoegaze metal.

40. Jeniferever – Silesia
Unora le iese post rockul cu voce. Lor chiar foarte bine. Alt concert de care îmi pare foarte rău.

39. Danger Mouse and Daniele Luppi – Rome
O ciudățenie de album inspirat de coloanele sonore ale filmelor italienești de prin anii 60-70, condimentat cu niște Jack White și Norah Jones.

38. Anna Calvi – Anna Calvi
Unul din cele mai bine primite debuturi ale anului trecut. Cu o voce deosebit de puternică, are șanse să ajungă nume mare dacă se ține bine. Îs convinsă că poate mai mult.

37. Mogwai – Hardcore Will Never Die, But You Will
Post rock în forță. Una din trupele de gen care vreau foarte mult să o văd live.

36. Kimbra – Vows
O fată deosebit de frumoasă cu o voce pe măsură. Totuși albumul ăsta, pentru mine, are cam jumate piese excelente, iar jumate de umplutură. Aștept mai mult.

35. Promise and The Monster – Red Tide
Găsit recent, albumul mi-o plăcut de la prima ascultare. Indie folk cântat cu o voce deosebit de frumoasă care îmi aduce aminte de cineva, dar nu reușesc nicicum să-mi dau seama de cine.

34. Austra – Feel It Break
Un alt debut excelent, de data asta din zona electro/synth-pop. Vocea hotărâtă a lui Katie Stelmanis, aduce mult în plus beaturilor, nici ele deloc rele.

33. Tides From Nebula – Eartshine
Deși am auzit oameni care îi numesc generici sau repetitivi în post rockul lor, mie îmi plac tare mult polonezii. Și concertul din noiembrie i-o doar ridicat în ochii mei.

32. The Decemberists – The King Is Dead
Continui să mă mir cât de prost receptează unii oameni o schimbare în stil la anumite trupe. Și The Decemberists o făcut asta cu albumul de față, trecând de la sunetele moi și folkish, la ritmuri puțin mai alerte și vesele. Dar le iese bine, așa că nu văd ce-i cu toată agravarea asta.

31. City and Colour – Little Hell
Muzică simplă, liniștită, poate puțin siropoasă pe alocuri, dar uneori mai trebuie să ne și îndulcim.

30. Grails – Deep Politics
Grails e trupa aia care o reușit tot timpu să-mi creeze o atmosferă aproape palpabilă prin muzica lor. Și nu dau greș în a face asta nici cu recentul Deep Politics.

29. Blue Sky Black Death – Noir
O combinație excelentă de hip hop instrumental, cu trip hop, down tempo, voci gospel-like, sample-uri. Un album ce emană bunăstare și luminozitate.

28. M83 – Hurry Up, We’re Dreaming
Lor le-o ieșit foarte bine chestia cu sound-ul retro, dar puteau să scurteze albumul ăsta cu vreo 3-4 piese. Totuși, Midnight City e una din cele mai mișto piese ale anului.

27. Florence + The Machine – Ceremonials
Doar mie mi se pare că e puțin cam lung albumul ăsta? Începe excelent, cu piese una și una, iar apoi mi se pare că se pierde și se prea lungește. Totuși are câteva piese excelente.

26. The Antlers – Burst Apart
The Antlers își păstrează tonul melancolic, de data asta fără să fie și depresivi. O voce care îmi merge exact unde trebuie.

25. Ane Brun – It All Starts With One
Sunt puțin dezamăgită, înafară de colaborarea cu José González nu s-o lipit nici o piesă de mine. Totuși, stilul și vocea ei, unice amândouă nu mă lasă să nu-mi placă. Probabil (sper) o să crească pe mine.

24. PJ Harvey – Let England Shake
Un album foare armonios și omogen. E de-a dreptul impresionant ce bine își păstrează Polly Jean vocea.

23. St. Vincent – Strange Mercy
Una din marile surprize ale anului. Dacă precedetul album mi s-o părut plat și deloc special, pe cel de față mi se pare că o profitat din plin de vocea deosebită pe care o are,

22. Ulver – War of the Roses
Diversitatea dubioasă care i-o făcut pe mulți să șușotească despre albumul ăsta mă face pe mine să îmi placă foarte mult.

21. Battles – Gloss Drop
Catchy și vesel, soundrackul pe biciceltă al primăverii 2011.

20. Cults – Cults
Albumul ăsta emană tinerețe și voioșie, vară lungă fără griji și baie în mare fără haine. Sau cel puțin acolo mă duce pe mine cu gându.

19. Beastie Boys – Hot Sauce Committee Part Two
Așa se face un comeback, în plină forță, exact așa cum te ținea lumea minte. The boys are still beastie.

18. Epic45 – Weathering
Un album pe care să visezi frumos și să-ți faci planuri extraordinare. E simplu și frumos și fragil.

17. Fink – Perfect Darkness
Indie folk deosebit de sincer, cu versuri frumoase cântate de o voce excelentă.

16. Gotye – Making Mirrors
M-o prins cu colaborarea cu Kimbra, m-o țint cu urechile în el prin diversitate (trecere usoară de la un stil la altul) și prin lejeritatea cu care curge muzica.

15. Explosions in the Sky – Take Care, Take Care, Take Care
Pentru mine, Explosions rămân prima trupă de post rock care am ascultat-o, ceea ce probabil tot timpu o să o pună undeva cu o treaptă mai sus decât celelalte. Bine, argumentul ăsta n-ar fi deloc valid dacă nu ar scoate albume atât de frumoase. Îmi place deosebit de mult abordarea luminoasă și optimistă de pe albumul ăsta.

14. Rauelsson with Peter Broderick – Réplica
O colaborare începută la distanță, prin schimb de fișiere. Un rezultat excelent: un album de două piese lungi și calme, perfecte pentru moțăială sau pentru mângâiat pisica atunci când afară plouă.

13. Other Lives – Tamer Animals
O îmbinare perfect armonioasă a unei mulditudini de instrumente, din care iese o nebunie silențioasă și foarte intesă.

12. Tom Waits – Bad As Me
Classic Tom Waits.

11. Elbow – Build a Rocket Boys!
Încă nu îmi dau seama cum oamenii ăștia nu au mai mult succes. Muzica lor este excelent armonizată cu versurile inteligente și cu vocea extraodrinară a lui Guy Garvey.

10. Puscifer – Conditions of my Parole
Maynard așa cum îl știam. Și muzical și lyric. Totuși, mi se pare undeva între Tool, APC și Puscifer. Oricum, nu prea cotează sub ce nume e scos albumul, ci cât de bine sună.

09. Steven Wilson – Grace for Drowning
După dezastrul Blackfield (da, prefer să mă fac că albumul nou nu există) nu credeam că mai pote scoate ceva care să-mi placă. Mi-o dovedit contrariul tot anul ăsta, cu albumul solo care sună exact cum îl știu eu pe Wilson, mai ales pe piese ca Postcard.

08. Beirut – The Rip Tide
Nu știu cum reușește Zach să-și păstreze stilul fără să devină plictisitor, dar – cel puțin eu – încă nu am reușit să mă satur de muzica lui.

07. Bon Iver – Bon Iver
Mi-o fost puțin frică să ascult albumul ăsta, pentru că nu credeam că după For Emma o să mai fie capabil să se implice emoțional intr-un alt album. M-am înșelat. Al doilea album e la fel de sincer și sensibil Îs curioasă cât o să o țină așa.

06. Eksi Ekso – Brown Shark, Red Lion
Foarte diferit de albumul precedent, mai puțin post rock și mai mult pop, combinat cu indie, cu multitudine de instrumente, foarte catchy și deosebit de frumos.

05. Radiohead – The King of Limbs
Un album excelent Radiohead, dar nu la fel de omogen cum mi-ar fi plăcut și cum sunt obișnuită din partea lor.

04. Mastodon – The Hunter
Una din trupele din zona metal care reușesc încă să-mi păstreze interesul. Un album energic fără să mă obosească; combinația de voci și schimbările de ritm mă fac să stau ca-n priză pe tot parcursul albumului.

03. Wild Beasts – Smother
Una din trupele care mi-o trecut pe lângă urechi în anii precedenți, dar care o recuperat serios anul ăsta. Smother e un album care se încolăcește în jurul meu și îmi intră în corp prin toți porii. Vocea e love it or hate it. I loved it instantly.

02. Björk – Biophilia
Nu cred că trebuie să vă mai spun că Björk e Björk pentru mine, și îmi place cu atât mai mult cu cât o scos un album extraodrinar de bine închegat și de frumos prezentat, cum o făcea pe vremuri. Categoric mai reușit decât Volta. Una din prioritățile live pe anul viitor. Sper să-mi iasă pasențele.

01. Arms and Sleepers – The Organ Hearts
Arms and Sleepers e trupa cu cea mai mare ascensiune în preferințele mele în ultimii doi ani. Faptul că am reușit să-i văd de două ori live și să iubesc ambele concerte, că încă mai reușesc să aibă diversitate în albume deși sunt foarte prolifici, și că folosesc orice pot în jurul lor pe post de instrument mă face doar să îi iubesc mai mult și mai mult. Un album deosebit de sensibil și frumos.

Albumul anului, premiul cu coroniță merge laaaaaa
Destroyer – Kaputt
Categoric. Curge atât de frumos de la un capăt la altul, prin muzică simplă, prin lejeritatea cu care cântă Bejar, încât tot timpu mă face să-l ascult de cel puțin două ori una după alta.

Cam asta o fost. Sper că, cu asta, am scuturat puțin prafu de-aici și o să vin mai des să nu-l las să se depună.


We’re just tamer animals

Al doilea album Other Lives, Tamer Animals, era să treacă neobservat pe lângă urechile mele. Noroc că am dat peste video-ul primului single, For 12, de care m-am îndrăgostit la prima audiție/vizionare. Cu un debut bun în 2009, trebuia să văd cum continuă americanii.

Chair dacă e înregistrat și produs de ei, în micul lor studio, Tamer Animals e un album complex din toate punctele de vedere. E o îmbinare perfect armonioasă a unei mulditudini de instrumente, între care clasicele viori, violoncel, clarinet, trompetă; iar vocea lui Jesse Tabish se potrivește perfect cu ele. Dacă la prima ascultare ar putea părea un album foarte liniștit, la următoarele îți dai seama de fapt că e o nebunie silențioasă și foarte intesă, care te ia pe sus, ca un vârtej.


Încă un album excelet pe anul ăsta.


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 176 other followers