Destroyer – Kaputt

Unele albume pur și simplu pică foarte bine de la prima ascultare.
Nu pot spune că l-am urmărit pe canadianul Daniel Bejar, adica Destroyer. Mai știu doar albumul Destroyer’s Rubies, care mi s-o părut un album bun, dar cam atât, nimic extraordinar.
Pe 25 ianuarie lanseazăp albumul nr 9, Kaputt. Până atunci, se poate asculta pe soundcloud mulțumită hypem.

Nu știu ce m-o fermecat atât de tare la el, dar în ultimele 2 zile l-am ascultat de vreo 5-6 ori. Cred că omogeitatea și simplitatea cu care curge de la cap la coadă; plus vocea care, deși nu are nimic special să iasă în evidență, e foarte plăcută și frumoasă, mai ales susținută din spate de Sibel Thrasher; și soundul ușor nostalgic ce-l are, dar nostalgie dinaia plăcută, care te face să zâmbești nu să te deprimi. Un album tare frumos.

Piesa mea preferată, deocamdată, e Suicide Demo for Kara Walker.

Music Alliance Pact – Ianuarie 2011

Începem al treilea an MAP cu noul proiect Nebulosa, care cântă, după cum spun ei, bubble gum pop space jazz.

ROMANIA: Babylon Noise
Nebulosa – Trains

Nebulosa is the music space child of three people living on different continents: Noamme, Andrei and Vladimir. The sound is dreamy and sincere, using very simple chord structures and lyrics. Their debut EP, Chimes, can be downloaded from their website, a free ticket to the stars.

To download all 35 songs in one file click here

ARGENTINA: Zonaindie
Les Mentettes Orchestra – Cosmic Sidewalks

Les Mentettes Orchestra is the augmented version of Les Mentettes, a psychedelic pop band from Buenos Aires that features more than 20 musicians live on stage. A couple of years ago we featured one of their early recordings, but now it’s time to unveil a great song from their first and self-titled album. It was recorded live at ION, a legendary studio that still works with tape and analog equipment. The album is available on iTunes and there’s also a video of Cosmic Sidewalks.

AUSTRALIA: Who The Bloody Hell Are They?
Spartak – Nightshift (Version)

Spartak were one of many great bands I discovered on the recently released compilation, The Sound of Young Canberra, which is full of exciting music from the oft-forgotten titular city. Spartak’s tune stands out amongst a very strong set that makes a solid case for reevaluating Australia’s capital as something of an emerging cultural hub. Nightshift (Version) reminds me of a Spoon demo, bringing together Spoon’s knack for effortless songs draped in subtle studio trickery. I look forward to more from these guys.

BRAZIL: Meio Desligado
Apanhador Só – Maria Augusta

Contagious and catchy, Maria Augusta is an indie semi-hit from Apanhador Só, a band from the cold south of Brazil who released a good album last year that can be downloaded for free via their website. They’re part of a new scene of bands who sing in Portuguese, of which they are considered one of the greatest revelations. Maria Augusta quietly shows a group that do not take the easy route – they explore alternative ways of making music, such as using a bicycle wheel as an instrument.

CANADA: I(Heart)Music
Hooded Fang – Laughing

Think of The Strokes. Now think of The Strokes if they slowed things down considerably, but still managed to retain all their cool and catchiness. Got a picture/sound in your head? Then, as Laughing shows, you’ve got a good idea of what Hooded Fang sounds like.

CHILE: Super 45
Elefante Mecánico – Génesis

Génesis heralds the comeback of Elefante Mecánico after their celebrated Memorias De Un Elefante album, self-released in 2008. In this record, Bame, Jota and DJ Antioch pick up on old school hip-hop sounds, throwing inspired rhymes about cosmos, love and eternity.

CHINA: Wooozy
Pet Conspiracy – Beyond

Beijing-based Pet Conspiracy plays funky, danceable electronic music that takes influences from punk-rock, new wave and disco. The band consists of two female singers, a guitar/synthesizer player and a drummer. Lead guitarist Hu Zi is already an established artist in the Beijing underground scene as an electronic musician. Pet Conspiracy is known for their high-energy live performances and the array of toys and costumes they bring on stage. They have just returned from a successful tour of Europe.

COLOMBIA: Colombia Urbana
The Colombian Party Cartel – La Murga De Colombia

Two Colombians and one gringo make up The Colombian Party Cartel. The crew resides in the United States, where every weekend they mix the best Colombian music. Carey James is the lead vocalist and principal producer of CPC. La Murga De Colombia samples a Willie Colón song and creates a new fusion of Colombian cumbia and urban style.

DENMARK: All Scandinavian
CODY – The Light

The vessel for frontman Kaspar Kaae’s musical output, alternative country and americana seven-piece CODY hit it big in Denmark in 2009 with their excellent debut album Songs from which The Light is taken. Come March they’ll play both Canadian Music Fest and SXSW, and if you’re around Toronto March 9-13 and/or Austin March 16-20 (no specific dates or venues yet) be sure to check out CODY – they’re really a great live band as well.

ENGLAND: The Guardian Music Blog
Anna Calvi – Suzanne And I

If you’re only going to pay attention to one name on all those Tips For 2011 lists then let it be Anna Calvi. Her influences – from Morricone soundtracks to doomy goth and opera – suggest her music could be preposterously overblown, yet Calvi is clearly an expert when it comes to dynamics and restraint. Cavernous drums open proceedings on Suzanne And I, then ominous, twanging guitar lines ring out before Calvi steps up to the microphone. Each new addition ratchets up the tension a notch, drawing you in so that, by the time Calvi’s wailing away on top of thundering riffs, crashing cymbals and a couple of spare kitchen sinks, you’re too involved to notice. Her self-titled debut album is out on Domino on January 17. 

ESTONIA: Popop
Galvanic Elephants – Rum Rumble

Galvanic Elephants hail from Tartu. They came together in August 2010 and have released only one single so far, but that one song has earned them praise from critics and music bloggers and created anticipation for new material that should be released soon. With no concerts announced so far either, Rum Rumble is the only chance to enjoy the rough sound of Galvanic Elephants right now, but it definitely makes you want more.

FINLAND: Glue
On Volcano – Acceleration Of Heartbeat

On Volcano is one of the best underground bands in the Finnish indie scene. They play obscure post-rock songs with long instrumental movements and intense dynamics and atmospherics. Their latest EP is available for free on their website.

GERMANY: Blogpartei
Sizarr – Fake Foxes

Sizarr are lucky guys. Yet to finish school, they have already played big festivals in Germany such as the renowned Melt! without being signed to a label yet. These three guys from Landau have a very distinctive style, especially singer Fabian Altstötter, whose voice is very dark and uses a memorable stretching technique. Together they create modern electonica landscapes inspired by many other genres. They plan to record their debut album this year.

GREECE: Mouxlaloulouda
drog_A_tek – In_No_Sense

The movie Homeland, directed by Syllas Tzoumerkas, is an explosive parable of Greece coming apart at the seams, shown through the spectrum of a dysfunctional family, which decides to give up one of its members for adoption to a richer relative. The original music score, a compelling concoction of styles that continually surprises, reflects precisely those feelings. drog_A_tek, a band that records moments in real-time and produces temporary audiovisual environments, uses objects, analogue and digital musical instruments, typewriters, frequencies, recording archives/waste and technology landscapes to depict the film’s mood. As a result of this, no moment of Homeland is left unfilled with sparkling music ideas. Listen to In_No_Sense, where their ingenuity shines.

ICELAND: Icelandic Music Maffia
Miri – Góða Konan

Miri began at the LungA festival in the east fjords of Iceland in 2003. The debut EP, Fallegt Þorp, was recorded live one night during this festival in 2005, produced by Curver Thoroddsen. The band plays almost wordless, progressive noise mixed with beautiful guitar work. Góða Konan is featured on their 2010 full album Okkar.

INDIA: Indiecision
Adam And The Fish Eyed Poets – Little Monkeys

Adam And The Fish Eyed Poets is the solo project of Kishore Krishna from Chennai. His music finds a place between the lush industrial sound of Nine Inch Nails and rootsy American rockabilly. Little Monkeys comes from his debut album, Snakeism. Featuring several clinky electronica bells and whistles, it is a resounding tune that is over almost as quickly as it starts. It’s a builder in a hurry; a chorus-heavy singalong that’s emphatic and imminently memorable.

INDONESIA: Deathrockstar
((Auman)) – W.K.G.G.

Auman means “animal’s roar”, and their music is wild, dirty and full of energy – like a tiger deep in the Sumatra jungle that is ready to eat its prey. ((Auman)) is the latest group worth hearing in the local headbanger scene.

IRELAND: Nialler9
Retarded Cop – Copvan

Formerly of Dublin punk rockers Moutpiece, Gaz Le Rock has expanded his repertoire into an amazing 30-minute radio show called The Loving Room Floor and is now releasing tunes at a blistering pace as Retarded Cop, a project which has the catchiest pop-punk tunes you’ll hear all year. A debut LP is forthcoming.

ISRAEL: Metal Israel
Yerachmiel – Yom Shekulo

Yerachmiel “Rocky” Ziegler is an international musician who owns Little Apple Studios in the trendy Jerusalem artists’ enclave Nachlaot. He is an authentically indie artist, though his work is distributed worldwide and features on several albums. Yerachmiel’s music spans several genres but this specific song, Yom Shekulo, is a trance-rock rendition of ancient Passover liturgy that speaks of Messianic times (and it really picks up quite nicely in the middle).

ITALY: Polaroid
Young Wrists – I Want You To Disappear

Alberto and Letizia come from the coastal town of Pesaro and there is definitely a breezy, summery shade in their jangly, noisy pop. Behind their C86 abrasive guitars and shining melodies you can hear a bright ode to adolescence and nostalgia, in the vein of The Pains Of Being Pure At Heart or Dum Dum Girls. Well, you can decide not to trust me because I am too involved and helped them release their debut 7” (on We Were Never Being Boring), but just listen to this bittersweet bonus track and fall in love right now.

MEXICO: Red Bull PanameriKa
Disco Ruido! – Amorfos

Although Disco Ruido! has made its name in Mexico City’s hipster nightlife as a non-stop party combo, their debut album delves into a neon-blurred nostalgia from lost childhood afternoons watching pop stars miming on TV. Mercedes sings like a doll high on ephedrine (no doubt this song’s title is translated as “amorphous”), while the band explores the enormous legacy of harmonies that dwell in the Mexican collective memory. I wish Thalía and Paulina Rubio (the glamour-pusses from seminal 80s teenybopper group Timbiriche) could be doing this kind of sophisti-pop.

NETHERLANDS: Unfold Amsterdam
Lola Kite – Everything’s Better

At times pop trio Lola Kite can’t resist the playfulness of lo-fi, losing themselves to retro electro-pop tech and washes of hazy, melodic psychedelia – which undoubtedly reminds you of Animal Collective when combined. However, their debut album Lights, finally released this month following loads of gigging promise, shows they’re more than a quirky and charming proposition, upping their game with upbeat and snappy dance-pop gems such as Everything’s Better.

NEW ZEALAND: Einstein Music Journal
Golden Axe – Telephone

There’s nothing like the enthusiastic waveform tones of Golden Axe. Named after the Sega game, Chris Cudby and Daif Kent’s keyboard-based band has been making party-friendly psychedelic music since late 2001. True to their fun and eccentric form, the July release party for their latest album, Fantasy Footwork, saw them play inside a giant paper mâché igloo that they made themselves. Download the Telephone EP and buy Fantasy Footwork from their Bandcamp.

NORWAY: Birds Sometimes Dance
Aristillus – Dying, Keep Dying

The members of Aristillus are aged 17 and 18 but, in spite of their youth, they sound much more mature than many other hardcore bands. With heavy drums, sharp guitars and lyrics as dark as their sound, I believe they’ll soon get a lot more attention. Their influences are Norwegian hardcore bands such as Snöras, JR Ewing, Kollwitz and Rumble In Rhodos, and they’re releasing their debut album, Devoured Trees & Crystal Skies, on January 24 on the Norwegian indie label Fysisk Format. Aristillus is playing at by:Larm 2011 and I’m quite sure that won’t be the last you’ll hear from them this year.

PERU: SoTB
Voz Propia – Lentes Amarillos

With a career spanning more than 20 years, Voz Propia is still current, their sound having been renewed to the demands of each time. El Manifesto is their eighth production and it could be the definitive work of this mature band. Post-punk is the essence in their sound again so hold on, Voz Propia is back.

PORTUGAL: Posso Ouvir Um Disco?
Balla – Equilíbrio?

Armando Teixeira, who has been playing in bands and as a solo artist for more than 25 years, is one of the most talented contemporary musicians and producers of modern Portuguese music. He is a creative multi-instrumentist and sought-after producer for labels and studios. Balla is one of his solo projects and we wish to thank Armando for letting MAP make Equilíbrio? the first free, worldwide downloadable track from latest album Equilíbrio.

SCOTLAND: The Pop Cop
Aaron Wright & The Aprils – Go On Yer Self

Aaron Wright & The Aprils’ self-titled debut album, due out conveniently enough in April, features guest vocal contributions from Camera Obscura’s Tracyanne Campbell and Teenage Fanclub’s Norman Blake as well as instrumental ones from Belle & Sebastian duo Stevie Jackson and Mick Cooke. Those influences certainly makes themselves heard on Go On Yer Self, which mixes a classic Scottish folk-rock sound with a strong helping of Beatles-esque melody-making. The 24-year-old shaggy-haired Edinburgh singer and his band will be heading out on tour in March as support to The Charlatans. The ingenious video for their new single, Trampoline, is also worth a look.

SINGAPORE: I’m Waking Up To…
Kevin Lester – Rockstar 2.0 feat Vanessa Fernandez

Hip hop isn’t something one associates with Singapore’s music scene, but it exists, usually even more underground than rock, metal or hardcore. Ironically, it’s in response to rampant commercial radio that the local music community, regardless of style, has become a close-knit family. In his debut, Kevin Lester brings out the collaborative and experimental strengths of hip hop, forging a sound with slashes of rock and soul, and working with some of the country’s best singers to put out a record with incredible heart and talent.

SOUTH AFRICA: Musical Mover & Shaker!
Thieve – Champion

Thieve are a trio hailing from the hub of Cape Town, whose motto and reason for picking the band name comes from the fact that “nothing is original – everybody steals”. While you can hear that sentiment heavily influences their song, Champion, they maintain a unique feel with their melding of swirling pop rhythms, a soft rock sound and a nostalgic lovestruck feel to their lyrics. With the experience of all the members being involved in previous well-known bands, they’ve turned Thieve into a tight-knit group that is set to take over the rock ‘n’ roll scene.

SOUTH KOREA: Indieful ROK
Swimmingdoll – Last Take

After a year in the making, experimental shoegaze band Swimmingdoll were finally ready to present their first album, 8wimmingdoll, in the last weeks of 2010. Last Take is a gorgeous layered production with a sound well suited for “the infinite world of the spacewalk” the band wish to portray.

SPAIN: Musikorner
Oblique – Without Making Noise

Oblique’s music and aesthetic could remind us of 80s electro-industrial music (or even EBM) bands and, certainly, their biggest inspiration comes from dark synthpop acts such as The Human League or Ladytron. Without Making Noise, the second single taken from the eponymous album of this trio from Barcelona, features dark atmospherics and, of course, a catchy chorus. It’s got what it takes to be a perfect futurepop track.

SWEDEN: Swedesplease
Klifton Filente – It Takes A Thorn To Remove A Thorn

Klifton Filente is one of the underappreciated, unsigned and relatively unknown artists from Sweden that I am keeping my eye on. On the song It Takes A Thorn To Remove A Thorn, taken from their Common Ground album, you can hear echoes of Crosby, Stills and Nash as well as the lilting folk-pop of early Paul Simon.

SWITZERLAND: 78s
Aie ça Gicle – Whisper Jet

Sonic Youth is the keyword when it comes to Aie ça Gicle’s musical universe. But the band’s debut album S.Y.R.U.P. offers more than just a blueprint. Their influences range from post-punk to grunge to post-rock. They pile guitar layer upon guitar layer, interlace some catchy refrains and try to be as laid-back as possible.

UNITED STATES: I Guess I’m Floating
Smith Westerns – Weekend

Chicago’s Smith Westerns break out of the relatively dull and dispassionate tunes of their first record and, in the upcoming Dye It Blonde LP, give us 2011′s first truly great album. It’s a wonderful construction upon the flashy glam rock that gave careers to David Bowie and T-Rex, endlessly listenable and replayable, particularly opening track Weekend.

VENEZUELA: Barquisimeto
Greasy Grapes – Candles In The Rain

Greasy Grapes are a straight-ahead rock ‘n’ roll band formed in Caracas in early 2006. Their music is influenced by American traditional southern music, which also inspired legendary bands in the late 60s and 70s such as Led Zeppelin, The Rolling Stones, Faces, Lynyrd Skynyrd and the The Allman Brothers Band. Candles In The Rain is taken from Greasy Grapes’ 2009 debut album At The Back Of The Hill, which blends a vintage vibe with rock, soul, blues and country sounds.

Tot în 2010…

[alte chestii notabile pt mine, music related evident]

Ep-uri demne de bagat în seamă

Holly Miranda – Choose To See
O colectie foarte buna de coveruri. Încă o confirmare că fata are voce foarte bună.

Neo – Six Pixels
Foarte energici ungurii electro. Sper să scoată și un full length în viitorul arpopiat. E genul de trupă care la noi încă lipește de pe piață.

How To Destroy Angels – How To Destroy Angels
Noul și interesantul proiect a lui Trent Reznor împreună cu consoarta Mariqueen Maandig și producătorul/muzicianul Atticus Ross.

Dirty Projectors + Björk – Mount Wittenberg Orca
O combinație extraodrinară, o întoarcere la natură. Păcat că nu o făcut un album întreg în formula asta.

Românisme

Majoritatea le-am prezentat de-a lungul anului și la MAP, deci un soi de recapitulare.

Timișoara o rupt anul ăsta

The :Egocentrics - Love Fear Choices and Astronauts

O nebunie de muzică. Stoner ca la carte, care dacă nu ai știi că e făcut la Timișoara, n-ai bănui nici în 100 de ani. Și dacă ajungi să iubești albumul și apoi îi vezi live, ți se înmoaie picioarele de cât de bine poate să sune toată nebunia. Unul din cele mai faine lucruri care o apărut la noi.

Persona – Suburbia Afterlife

După multe așteptări, o apărut și debutul pe disc al britanicilor români. Sună exact cum mă așteptam: adică nah, piesele le știam și mă așteptam să fie produs bine. Și chiar e.

Makunouchi Bento – Swimé

Experimental cu diverse surprize electronice și loopuri și sample-uri. Foarte ciudat într-un fel foarte frumos.

Thy Veils – Mountain and Cloud

O reconectare la natură, prin muzică.

Identitate - Who I Am and What I Want

Un album foarte smooth și vizual, care l-ai putea pune coloană sonoră la ceva foarte simplu și frumos, ce ți se întâmplă într-o zi total obișnuită.  (eh, da, Timișoara via Londra)

apoi

The Mono Jacks – Now In Stereo

Alternative în formă pură, fără înflorituri și combinații, care sună și foarte bine.

Alternativ Quartet – Liniștea astupă goluri

Mai au de lucrat la versuri, dar instrumental mi se par foarte buni. Oricum, se vede o evoluție foarte mare și foarte bună de când i-am auzit live prima dată, acum vreo 3 ani (cred). Mult potențial în trupa asta.

White Walls – Mad Man Circus

Deși nu prea mai ascult genul ăsta de muzică, dacă se ivește ceva bun, încă îmi pică bine. Ei, cam așa îs băieții ăștia, foarte buni, excelenți chiar, la momentul potrivit

și

Marius, adică al nostru babylonoise, o adunat – sub numele  Faerûn – o parte din creațiile lui sub un album foarte frumos, Halucino J

Concerte excelente

Am văzut doar chestii mici, dar  foarte foarte faine. Majoritatea, trupe care nu credeam că o să le văd veci, mai ales pe la noi prin țară.

Secret Chiefs 3 în 5 mai la București. Am mers la concertul ăsta mai mult pentru că era și Toby Driver (maudlin of the Well, Kayo Dot) în line-up, apoi pentru a-mi revedea prietenii și abia apoi pentru concert în sine. Dacă în continuare nu mi se pare neapărat muzică de ascultat acasă, live o fost ceva EXTRAORDINAR. De la costumație, la prestație, dar mai ales prin energia extraordinară care o transmis-o oamenii ăștia publicului. Hipnoză în masă.

Neo cu Grimus în 6 mai la București. Din păcate prea puțin public, pentru un concert foarte foarte bun. Ungurii prestează foarte bine live. Nu că Grimus n-ar face-o, dar pe ei deja îi știe lumea.

Arms and Sleepers în 30 mai la Cluj. În ultimele 6 luni mi s-o confirmat că – cel puțin până acum -, prin tot ce o reușit să-mi transmită în timpul celor 23 de piese, e cel mai mișto concert la care am fost. Încă îmi apare un zâmbet tâmp pe față când aud multe piese din setlist, mai ales Simone.

Melt Banana și Keith Caputo în 26 respectiv 27 septembrie la Budapesta. M-am dus în Budapesta pt Keith, dar dacă tot am fost acolo…am bifat și  duminică ce am găsit mai interesant. Adică pe ciudații japonezi Melt Banana. Și am avut o surpriză foarte faină. În plus, am revăzut orașul, care-mi place f f mult.

My Sleeping Karma cu The :Egocentrics în 12 noiembrie la Cluj. Post-rock stoner at it’s best. Asta o fost a 2a oară când m-o lăsat timișorenii cu gura căscată, după ce îi văzusem și în 7 mai. Țin să menționez iar… mai ales apărând  pe scenă înaintea nemților de la MSK, zău că nu ai zice ca egocentricii-s români. F buni și nemții de altfel.

The 2010 Cherrypick awards

(2007 | 2008 | 2009)

Cunoscuții mă trag de mânecă din ultimele zile ale lui 2010 întrebându-mă când apare topul.
Ei bine, am terminat de sortat și aranjat, de lăsat albume pe dinafară și de ordonat și reordonat (mai ales în primele poziții)
Anul ăsta am schimabt puțin lucrurile.
Am exclus albumele românești. Despre cele care mi-o plăcut o să vă zic în câteva zile, împreuna cu ep-uri, proiecte muzicale descoperite anul ăsta (chiar daca ele există de multișor) și cele mai faine concerte. Adică celelalte evenimente muzicale din an, în afara albumelor lansate.
Aici sunt doar albume de studio, lansate în 2010.

Am ascultat peste 150 de albume lansate anul ăsta. Câteva extraordinare, multe bune și foarte bune, câteva dezastruoase (de ăstea, aparent, mi-i mai ușor să mă feresc). Încă am albume pe care nu am apucat să le ascult – în ultima perioadă nu am avut chef de nimic nou – dar le-a veni și lor rândul (cele mai bune exemple pe aici îs Agalloch, Amplifier, Martina Topley Bird și încă alții.)

Repet, ca-n fiecare an de altfel, e un top foarte subiectiv, îs abumele care mi-o plăcut MIE cel mai mult.

50. Toro Y Moi – Causers of This
Un electro puțin mai retro, cu nimic spectaculos, dar care sună foarte bine.

49. Shearwater – The Golden Archipelago
E incredibil cât de puternică și frumoasă e vocea Jonathan Meiburg. E lucrul care mă atrage cel mai tare la trupa asta.

48. Pendulum – Immersion
Chiar dacă nu am fost niciodată mare fan al trupei, mi-o plăcut tot timpul dinamica lor și toată energia care reușesc s-o redea prin muzica. Iar albumul ăsta are ca plus niște colaborări excelente.

47. Anathema – We’re Here Because We’re Here
Nu mai știam la ce să mă aștept de la albumul ăsta așa că nu mă mai așteptam la nimic. Nu l-am comparat cu precedentele, l-am luat de sine stătător. E un album ok, dar cam atât.

46. Husky Rescue – Ship of Light
După prima audiție nu m-o încântat deloc, dar e genul de album care crește pe tine dacă îi acorzi ocazia.

45. Morcheeba – Blood Like Lemonade
M-o bucurat foarte mult revenirea lui Skye la trupă și faptul că lucrul ăsta se simte pe albumul nou.

44. Lydia – Assailants
Una din puținele trupe care îmi par că sună la fel ca pe celelalte albume, fără să devină obositori sau repetitivi. Încă un album bun indie/alternative semnat de trupa americană.

43. Sia – We Are Born
Marele păcat al albumului ăstuia mi se pare lipsa de unitate. Îmi sună mai mult a colecție de piese (bune) decât a album.

42. The American Dollar – Atlas
O combinație foarte bună de post-rock cu electro.

41. World’s End Girlfriend – Seven Idiots
Dubioșeniile experimentale, foarte interesante și faine, ale japonezului Katsuhiko Maeda.

40. Asaf Avidan and the Mojos – Through the Gale
Ceva parcă îi lipsește albumului ăstuia, mai ales știindu-le pe precedentele două ale israelianului. Parcă nu mai are aceeași forță și implicare directă în muzică. În plus, e și foarte scurt.

39. Bryan Ferry – Olympia
Cel mai recent album al frontmanului Roxy Music. Excelentă voce, câteva piese extraordinare, un album frumos per total. Reason or Rhyme m-o fermecat instant.

38. The Unwinding Hours – The Unwinding Hours
Întâi mi-o atras atenția coperta, apoi am aflat că e trupă a 2 foști membri Aereogramme. Calm și frumos, muzică pentru destins.

37. Get Well Soon – Vexation
Al doilea album al germanului Konstantin Gropper. Mai puțin ciudat ca precedentul, dar în continuare muzica frumoasă. Ca plus, coperta e o pictură a lui Adrian Ghenie.

36. Ef – Mourning Golden Morning
Post-rock suedez de cea mai bună calitate: perfect dozat, deloc plictisitor, și cu puțină voce, exact unde și când trebuie.

35. Stars – The Five Ghosts
Același duet de voci plăcute cu care ne-au obișnuit canadienii, pe ritmuri jucăușe, foarte catchy.

34. Stafrænn Hákon – Sanitas
Singurul lucru care nu-mi place la albumul ăsta (și care din punctul meu de vedere îl costă destul de mult pe Stafrænn Hákon) e lipsa sunetelor tipic islandeze, atât de prezente pe albumele lui precedente. E un album frumos de altfel, are o voce foarte bună, dar îi lipsește ceva-ul.

33. Antony and the Johnsons – Swanlights
Trebuie să menționez din start că nu l-am ascultat decât de câteva ori. E un album foarte bun și o să ajungă să-mi placă mai mult ca albume care le-am clasat acum mai bine. Dar la mine cu Antony, la fiecare album, mi-o trebuit mai mult timp de acomodare și aprofundare. Colaborarea cu Björk o ieșit iar incredibil de frumos.

32. Isobel Campbell & Mark Lanegan – Hawk
Deși nu e considerat un album la fel de bun ca precedentele, mie îmi place la fel de mult. Cred că nu pot rezista combinației excelente de voci.

31. Fistful of Mercy – As I Call You Down
Formată din muzicieni experimentați (Dhani Harrison, Ben Harper, Joseph Arthur), Fistful of Mercy debutează bine, dar mai e loc. Deși unele piese îmi plac extraordinar de mult, altele mi se par de umplutură. Per total, e un album foarte ok; să vedem ce fac de-acum băieții că formula pare foarte bună.

30. Amiina – Puzzle
Sunete mărunte adunate în piese. Ceva-ul islandez (pe care îl căutam și la Stafrænn Hákon) se simte din plin pe albumul fetelor, deși e mult mai digerabil pentru neascultătorii de islandezării decât precedentele.

29. Joanna Newsom – Have One On Me
Albumul nr. 3 al fetei cu harpa. Un album foarte complex, dar mult mai accesibil ca sound decât anterioarele.

28. Rome – Nos Chants Perdus
Îs curioasă cât o să o mai țină tot așa. Din 2006 încoace, Jerome & co. lansează în fiecare an câte un album, și culmea, încă o fac foarte bine. Vocea – pentru mine – e copleșitor de frumoasă.

27. AaRON – Birds In the Storm
Un al doilea album cu vibe foarte pozitiv, mai ales în comparație cu debutul, dar la fel de reușit ca acesta. Indie pop-rock foarte bun.

26. Efterklang – Magic Chairs
Un grup de danezi care amestecă foarte bine indie cu electro, alternative sau ambient-rock. Un album de bună dispoziție (până și coperta sugerează asta).

25. Youth Pictures of Florence Henderson – Youth Pictures of Florence Henderson
Post rock de cea mai bună calitate fabricat în Norvegia. Un singur lucru nu-mi place la băieții ăștia, numele trupei; dacă nu îmi plăcea coperta atât de mult încât să mă convingă să-i ascult, cred că treceau pe lângă mine

24. Zola Jesus – Stridulum II
După studii serioase de muzică clasică, Zola Jesus trece la a-și crea un sound propriu combinând pop cu electro cu ambient, indie, psyhedelic și multe altele. Și o face foarte bine.

23. Kings of Leon – Come Around Sundown
Băieții ăștia mi s-o părut tot timpu simplii și catchy, în cel mai bun mod posibil. Iar albumul nou nu face excepție.

22. My Sleeping Karma – Tri
Stoner/psyhedelic instrumental foarte bine făcut. Iar dacă pe înregistrări ar putea să nu atragă atenția, live îs excelenți!

21. Piano Magic – Home Recordings
Un album mai aparte, care conține înregistrări “acasă” ale celor mai cunoscute piese Piano Magic. Rezultatul este un material foarte cald și familiar, primitor chiar.

20. Hooverphonic – The Night Before
O fost foarte ciudat la primele 2-3 ascultări pentru că simțeam că îs Hooverphonic, dar nu chiar. Muzica îmi părea a lor, dar vocea mi se părea nelalocul ei. Apoi m-am obișnuit cu vocea lui Noémie Wolfs în locul celei a lui Geike Arnaert; foarte bună și plăcută de altfel. Așa că recomand oricărui ascultător de Hooverphonic să îi dea o șansă reală pentru că albumul chiar e bun.

19. Angus & Julia Stone – Down the Way
Al doilea full-length al fraților australieni, pe lângă numeroasele ep-uri. Aceeași frumusețe calmă care se găsește în toate materialele lor. Mi-ar plăcea foarte mult să-i văd într-un concert mic, într-o cafenea.

18. Balmorhea – Constellations
Iar trupa cu nume de boală, dar ce să fac dacă, în ciuda numelui, cântă atât de frumos?! Încă un album foarte bun din partea lor.

17. Max Richter – Infra
Un album de ascultat sunet cu sunet, în căști eventual, sau măcar în liniște totală, cu nimic să distragă de la sunetele minunate. Clasic contemporan meets electro.

16. Eluvium – Similes
Un album pe care, spre deosebirea majoritații din genul ăsta (ambiental/electro/indie), nu îl pierzi, difuz, undeva în fundal în timp ce faci orice altceva, ci e prezent pe întreaga durată, într-un mod plăcut și oarecum cald. De-asemenea, îmi pare bine să observ iar copertă foarte frumoasă.

15. Deftones – Diamond Eyes
Am perceput albumul ăsta, încă de la prima ascultare, ca pe o revenire la începuturi, primind același vibe ca de la Around the Fur sau White Pony. Ceea ce, pentru mine, e foarte foarte bine.

14. Peter Broderick – How They Are
Un alt album foarte simplu și curat ca sound, dar de mare efect. Pe ăsta, parcă mai mult decât pe oricare altul, Peter Broderick aduce a Nick Drake (un lucru excelent de altfel). Îmi place foarte mult cum reușește aici să facă bucăți de muzică clasică contemporană să sune mai accesibil pentru orice ureche.

13. God Is an Astronaut – Age of the Fifth Sun
Un alt album excelent, genul de material care te ține țintuit să-l asculți. Muzica parcă se joacă și te prinde și pe tine și nu poți rezista. Abia aștept să-i văd cum se descurcă live

12. Autolux – Transit Transit
Când o trupă face 6 ani pauză între un debut excelent și albumul nr 2, scepticismul – care crește cu fiecare moment – are timp să devină foaaarte mare. Eram aproape sigură că noul material Autolux o să fie cel mult mediocru, dar mă bucur foarte mult că m-am înșelat. Și-o păstrat suficient din stil încât să se simtă că-s ei și o schimbat suficient de mult încât să facă ceva nou. Excelent album, iar! Sper să nu mai treacă alți 6 ani până la următorul.

11. The Irrepressibles – Mirror Mirror
The Irrepressibles sunt o orchestră de 10 oameni condusă de compozitorul și muzicianul Jamie McDermott. Deși activează de ceva ani – eu abia acum am aflat de ei – Mirror Mirror e doar debutul lor. Un soi de indie operatic foarte frumos și ca muzică, și ca prezență scenică.

10. Spiritual Front – Rotten Roma Casino
În același spirit jucăuș pe care-l știam la Spiritual Front, mai că-l văd pe Simone dansând când aud piesele. Mă așteptam ca albumul ăsta să fie foarte bun după ce am auzit câteva piese de pe el la concertele din 2008 și 2009. Chiar dacă am așteptat puțin mai mult decât am vrut după el, o meritat.

09. Les Discrets – Septembre Et Ses Dernières Pensées
Combinație foarte interesantă și foarte foarte reușită de shoegaze, (post-) metal, zgomote atmosferice, versuri despre dragoste, natură și moarte cântate de o voce excelentă, în limba franceză. Pe lângă toate astea, artwork incredibil de frumos. Una din cele mai faine descoperiri de anul ăsta.

08. The Album Leaf – A Chorus of Storytellers
Un album indie cu post-rock și electro, care deși nu are nimic special ce să pot arăta cu degetul, mi-o picat incredibil de bine când l-am ascultat prima dată și mi-o rămas drag la fiecare ascultare. Din nou, ca plus, coperta foarte faină.

07. Holly Miranda – The Magicianțs Private Library
Pe la începutul anului, am auzit Slow Burn Treason și vocea s-o lipit de mine ca un scai. Mi-o plăcut incredibil de mult, am căutat albumul și vreo 2 săptămâni l-am asculat în heavy rotation. Unul din cele mai bune debuturi și o voce feminină foarte promițătoare. Rămâne de văzut de face de acum încolo.

06. Hammock – Chasing After Shadows… Living With the Ghosts
Hammock știu exact, pe albumul ăsta, când să pună puțin electro în post-rock, când să schimbe ritmul brusc dar frumos; să-l taie sau să-l întindă până devine dureros, să apese unde trebuie sau să scoată sunete abia auzite. Nu doar un album, ci o experiență muzicală.

05. Janek Gwizdala – The Space In Between
Când credeam că nu mai iese nimic bun, m-o pălit două chestii în moalele capului. Albumul lui Janek e una din ele. Un album jazzy, dar simplu, nepretențios, cu linii de trompetă și mai ales de bass care mi-o creat dependență acută. Incredibil de frumos.

04. Massive Attack – Heligoland
Când apăruse, citeam peste tot păreri ale ascultătorilor – oameni de rând, nu revieweri de la reviste – cum că e un album slab, că nu se compară cu celelalte, și mai ales cu Mezzanine-ul. După ce m-am săturat de citit asemenea păreri și am ascultat albumul, mi-am dat seama că cei ce susțineau asta nu greșeau cu totul.
Da, nu se compară cu precedentele și mai ales cu Mezzanine-ul. Pentru că e cu totul altă treabă. Alte tematici, altă abordare. Luat ca atare, e un album foarte foarte frumos; beaturi, schimbări de ritmuri și versuri excelente, cu colaborări pe măsură.

03. Eraldo Bernocchi/Blackfilm – Along the Corridors
Un album care dacă te prinde – cum o reușit pe mine – nu te mai lasă în pace și ți se bagă sub piele. Bassuri și ritmuri grele și hipnotizante. Excelent!

02. Arcade Fire – The Suburbs
Mi-erau oricum foarte dragi, dar cu albumul ăsta o mai crescut în ochii mei. Frumos de la un capăt la altul, cu clasicele lor treceri de la piese pe pas lent la izbucniri muzicale. Combinația de voci o consider în continuare una din cele mai reușite din vreo trupă.
Nu e doar părerea mea, ci a multor altora, noul Arcade Fire e un album foarte foarte bun.

01. Halves – It Goes, It Goes (Forever & Ever)
A doua surpriză pe sfârșit de an. Încă nu-mi dau seama cum o reușit albumul ăsta să mă facă să-l plac atât de mult, să-mi facă pielea de găină de fiecare dată când îl ascult. Poate vocea, sau faptul că e atât de frumos construit și curge atât de bine de la prima până la ultima piesă. Poate modul lor subtil și frumos de-a îmbina post-rock cu electro, cu ambiental. Da, știu că foarte multă lume face asta deja, dar nu tuturor le iese, sau nu atât de bine.
Puțină atenție la albumul ăsta, vă rog, și ați putea avea o surpriză foarte plăcută.

Dar, albumul anului pentru mine, premiul I, dar nu oricum, ci cu coroniță, 10-le cu steluță etc… e The National – High Violet.
Zău că nu mă așteptam nici eu, dar albumul ăsta o făcut ceva ce nu o reușit de multișor un album. Și probabil nici unul în așa scurt timp. Pe parcursul a puțin mai mult de jumătate de an o reușit să mă facă să iubesc fiecare piesă de pe el. Fiecare în parte.
Cu multe din ele am avut obsesii bânutitoare, ascultări pe repeat, prezențe în vise – da, prin iulie am visat că beam cafea pe un balcon foarte mare și frumos, pe marginea unui lac, și cântam împreună cu muzica – mai mult urlam de fapt – Anyone’s Ghost (care mi-o rămas cea mai dragă piesă de pe album) – fredonări pe stradă. O întrecut până și Boxer-ul și o devenit albumul meu preferat The National și unul din preferatele alltime.
Are o eleganță deosebit de faină, un mood excelent, iar Matt și restul băieților mi se par mai în formă ca niciodată.

Pentru cine e interesat, am luat câte o piesă de pe fiecare din albumele menţionate mai sus şi le-am pus aici:
locurile 50-31 | locurile 30-11 | top 10