Arhiva zilnică: aprilie 24, 2010

Grafism

Cautand originea acestui clip, am dat peste niste articole destul de interesante despre grafismul muzical: notatiile muzicale si reprezentarea lor grafica si modul in care au evoluat. E destul de interesant sa le analizez pe cele de dupa al doilea razboi mondial, sa le privesti in relatie cu arta modernista si mai ales post-modernista. La prima vedere par futuriste, fantasmagorice, unele estetizate pana la limita vulgarizarii abstractului, dar nu sunt decat partituri intuitive care raspund transformarilor ce au avut loc in muzica contemporana.

Exemple aici.

Un eseu bine scris aici.

Un exemplu de reprezentare grafica a unei piese folosind max/msp:


top 5 #3: songs for a Saturday afternoon

De mică am fost învățată să-mi fac temele sâmbătă dimineața ca după-masa sa am timp să fac ce vreau și ce îmi place mie: să ies în parc, să mă uit la tv, să citesc, sau cine mai știe ce. Așa că, de atunci, mi-o intrat în subconștient un sentiment de liniște și libertate totală care îl asociez întotdeauna cu sâmbăta după-masa.

Între timp s-o adunat și o serie de piese care îmi face plăcere în mod special să le ascult sâmbăta, iar mai jos îs preferatele 5.

Enjoy!

top 5 #3: songs for a Saturday afternoon

poza de Julia Trotti

O arhivă cu toate piesele, aici
1. Live - Lightening Crashes
Deși e o piesă foarte tristă, îmi dă sentimentul ăla de liniște pe care îl aminteam mai sus de fiecare dată când o ascult.



2. Manic Street PreachersMotorcycle Emptiness
O fi având ea versuri depresive, dar muzica îmi dă o stare f bună.



3. The VerveBittersweet Symphony

I let the melody shine, let it cleanse my mind , I feel free now.



4. New RadicalsYou Get What You Give
Țin minte perfect o sâmbătă când mă pregăteam să mă duc în parc cu niște prietene, în primăvara lui 2000 și era pe MCM în timp ce mă pregăteam. O fost o zi foarte simplă și frumoasă, pe care o asociez tot timpul cu piesa asta.



5. Pulp - Like a Friend
Pentru explozia de ritm de la jumătatea piesei…e ca o zi de sâmbătă în care te hotărăști pe moment să faci un roadtrip în apropiere, doar ca să ieși din oraș, cu muzica urlându-ți în urechi și unu-doi prieteni buni lângă tine.



Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 153 other followers