Eduard Hil

Eduard Hil, acest Joe Dassin sovietic. Un ‘happy ending’ pentru un film de Kaurismaki sau Lynch. Merita urmarit si dansul de la minutul 2:20 .

will my pony recognize my voice in hell?

Unele trupe pur şi simplu îmi scapă. Le aud numele, îi aud pe alţii vorbind despre ele, dar nu exista scânteia aia care să mă determine să le ascult. Şi uneori e foarte rău. În categoria asta se încadrează şi Sparklehorse. Ceva mă enerva la nume, aşa că am spus pas. Apoi am ascultat Fishtank-ul cu Fennesz de anul trecut, aşa că am zis să îi dau o şansă.
Din momentul în care am dat play la It’s a Wonderful Life [2001] m-am îndrăgostit de ce se auzea din boxe. O muzică simplă, omogenă şi calmă şi nişte colaborari excelente. De parcă muzica nu era de-ajuns, artworkul e de-a dreptul superb.

E genul de album de pe care fiecare piesă ajunge, pe rând, să fie preferata. A mea e, în momentul de faţă, More Yellow Birds.

Cu cât ascult mai mult, cu atât îmi place mai mult vocea lui Mark Linkous. Am început să ascult şi restul albumelor şi după o primă audiţie, îs convinsă că fiecare merită aceeaşi atenţie.