Aksak Maboul

Totul parea mai usor in acea vreme: incepusem sa suflu in baloane de sapun ca in lumanari, pentru a risipi, pentru a cata oara, orice zi ce urma sa inceapa.

Aksak Maboul – Mastoul Alakefak
Aksak Maboul – Mastoul, One Year Later

Angus Maclise

Ani buni, am trait cu ideea ca formula originala a Velvet Underground o avea la baterie pe Maureen Tucker. Imi placea ce scotea din tobe fiinta aia micuta, cu un drum kit care avea sa fie mostenit, ca estetica, de majoritatea trupelor punk din anii ’70. Acum ceva timp o prietena mi-a propus un pariu pe care l-am pierdut: ar fi trebuit sa-i spun in 10 secunde numele primilor membri Velvet Underground ca sa se dezbrace. Asa am aflat de Angus Maclise, primul percutionist al formatiei. El venea din cu totul alt mediu fata de Maureen, cu influente mai putin garage si mai mult experimentale si brechtiene. Alaturi de John Cale, Jon Hassell, Tony Conrad, Charlemagne Palestine, Terry Riley a facut parte din avant-garda muzicala a New York-ului anilor ’60, Theatre of Eternal Music. Impreuna au organizat expozitii, au facut coloana sonora pentru spectacole de teatru si film, au adus pentru prima data in fata publicului, instalatia muzicala ca happening. Stilul sau era descris ca hipnotic si psihedelic, cu variatiuni etnice din muzica medievala, indiana si araba.

Dupa o calatorie in Orientul Mijlociu, Angus Maclise s-a intors la New York unde i-a gasit deja cantand pe Lou Reed si John Cale, impreuna cu chitaristul Sterling Morrison. Au avut ceva concerte sub numele de The Warlocks sau The Falling Spikes, pana cand, la sugestia lui Angus au ramas la numele Velvet Underground. Spectacolele erau improvizatii pure, fara constrangeri de timp sau structura. Prin urmare,dupa primul show platit, unde li se impuneau niste limite, Angus decide sa renunte la Velvet Underground, se casatoreste cu Hetty McGee(cu Tim Leary pe post de reverend), se intoarce la vechile sale proiecte si apoi se stabileste in Kathmandu. A fost primul pas pe care Velvet Underground l-au facut catre pop-art-ul lui Andy Warhol – nu cred ca ideile lui Angus ar fi supravietuit in fabrica lui Andy si nu vom sti niciodata cum ar fi sunat pe album. Heh! nici macar nu stim daca Angus ar fi fost de acord sa inregistreze in limitele unui material pop. Velvet Underground putea fi pentru America ceea ce CAN a fost pentru Germania – o translatie de la Stockhausen la Xenakis.

De curand am descoperit cateva inregistrari dintre care cea mai cunoscuta si reeditata recent e “The Invasion of Thunderbolt Pagoda”, aparuta in 1999 si la fel de noua si inovatoare, la fel ca si in 70.

Angus Maclise – Humming In The Night Skull

SMOTHERED UNDER ASTRAL COLLAPSE

Jamming signals:
rainbows dripping messages in delirium!
But what holocaust-graven fluid in the airways
descends in strange dimensions of grace?
(back to back they stand I laugh at their solemnity)
Repetition at their heart’s core
of the mantric solitude
humming –

Aloof,
I shouted from the heights of trance,
moving rapidly from left to right and back again.

If one were suddenly
to be found in an incredible shadowy covert,
dim hushed green of its clasp tumbling
around one’s speaking heart –
How could one explain to the discoverer
how the very air was declaiming the Mystery?

Golden spires glimpsed in avenues
of what had gone before — it is present now
All of it — The clouds of dust raised in the arena
under the harsh rays of sunlight
– the babble
of the crowd rising and falling
like an idiotic assent to a bestial power.

I change quickly into a raven, intoxicated
on gore, and
rise past believing, into a realm
of pure unending light.

You are not limited to one
Room there are
Many rooms.

–Angus MacLise

XTC – Skylarking

Acest album-concept al britanicilor de la XTC, a fost atat de complex si de nou pentru anii ’80 incat e aproape la fel de underrated ca si curentul Paisley din America. Faptul ca au renuntat sa sustina concerte, a accentuat aceasta lipsa de mediatizare, desi materialele discografice au avut tot timpul critici pozitive.
Fara public si dupa o pauza de trei ani, trupa s-a refugiat in studioul lui Todd Rundgren pentru un album concept, care transmite profunzime si coeziune; un sunet mult inaintea vremurilor, vitalitate si creativitatea psihedelica a anilor 60. Un fel de Sgt. Peppers al acelei perioade.

XTC – Grass

Them Crooked Vultures

Coke Live Peninsula, duminică – 26 iulie 2009

E ciudat cum organismu simte când se apropie praguri. M-am trezit cu senzaţia permanentă că se termină. Deşi mai era o seară plină – mai ales pentru că vroiam să văd foarte multe chestii – deja simţeam că Peninsula e pe terminate. Am mers la cafea, care  de pe la 10 s-o întins până aproape la 3. Cafea, poveşti, cola, poveşti, ceva de mâncare, poveşti. Pe la 3 am spus pa oamenilor în trecere, am mers să văd ce fac ai mei, şi m-am dus la un somn de frumuseţe, mai ales că în sfârşit era mai răcoare afară (vânt, nori, numa suportabil de stat în cort). După aproape 2 ore eram fresh, şi nerăbdătoare să mă duc la concerte.

Viţa de Vie

Acu 1000 de ani [zău ca aşa simt uneori], Viţa de Vie o avut un an când o venit de 4 ori în Baia Mare. Aveau o prezenţă scenică excelentă, aşa că am fost la fiecare din ele. Aia se întâmpla când eram a9a/a10a. Nici nu ştiu dacă i-am mai văzut de atunci. De ascultat, mai rar, şi atunci, chestiile vechi. Întâmplarea face că eu venisem la Peninsula exact cu oamenii cu care am fost la concertele alea. Deci o fost musai musai. N-am ajuns chiar la început, cred că am pierdut vreo 2 piese.

Uitasem că Fenomental-ul o fost lansat în ’99. deci se aniversează 10 ani. Mi-am dat seama în faţa scenei, când am zărit bannerul şi am auzit piesele alea vechi şi mişto.

Pentru o ora am avut iar 16 ani. Am cântat şi am sărit cu VdV. Like I used to. O fost multă lume, chiar şi ei s-o mirat (da, nu se aşteptau să vină atâta lume de la 18 în faţa scenei mari, în soare – ce-i drept, nu foarte puternic de data asta). Da le-o ieşit foarte bine. Setlistu ăla plin de piese vechi mi-o plăcut tare mult. Mai ales că o cântat Ţine minte, care îmi place mult, şi nu o mai auzisem live

Timpuri Noi

Imediat cum o terminat Vdv, am fugit la Coke Terrace să îi văd pe Timpuri Noi. Oamenii ăştia mi-s super simpatici de prin a 12a, când mi s-o dat să ascult unpluggedu şi mi-o căzut cu tronc. I-am mai văzut pe scenă prin 2006 când mi-o plăcut teribil de tare de Artanu şi figurile lui.

Cu nepăsarea şi mutrele obişnuite pe Artanu, chefu şi energia lui Iliescu, un public foarte mişto, şi un setlist pe măsură, am consumat cam o oră de Timpuri Noi.

Am auzit Vecina, Tanţa, Luca, La Stere, Hitul, Mistreţul, şi mai multe ce nu mi le mai aduc aminte. Oamenii din jur, după cum mă şi aşteptam, dansau şi cântau cât îi ţinea corpu. Am plecat pe Adelin, care părea să fie ultima piesă. Pe mine mă aştepta altă scenă.

Grimus

Nope, n-am fost la Freestylers. Din 2 mari motive. În primu rând că nu prea i-am ascultat, deci nu tare ştiu cu ce se mănâncă; iar apoi, pentru că erau Grimus la Ursus Party Tent. Şi cred că aţi putut vedea deja că am o slăbiciune aparte pentru băieţii ăştia.

Faptu că nu am mai fost la un concert de-al lor de la lansarea din Cluj din 6 decembrie m-o făcut doar să aştept mai tare momentul în care urcă pe scenă, îşi iau instrumentele, şi dau tot ce au ei mai bun.

Exact aşa o şi fost. O sunat excelent. Am retrăit piesele vechi, am stat mică şi am ascultat piesele noi. Dacă pentru Panikon am făcut o obsesie măricică, zău că nu ştiu ce o să se întâmple la albumul numărul doi. Pentru că din ce am auzit, piesele noi, sunt una mai mişto ca celaltă. Un mare plus pentru Vali care iese din spate tot mai mult şi îşi foloseşte vocea, mai ales că are ce

Excelen momentul când s-o hotărât să cânte In a Glimpse dar nu prea o mai putut de public Fingerprints mi-o dat la fel de mulţi fiori ca atunci când am auzit-o prima dată…şi de fiecare dată de atunci.

Vroiam să văd măcar puţin din Haydamaky, dar din cauza a nu ştiu ce probleme ale ucrainienilor, s-o modificat programul şi o cântat în paralel cu Prodigy. Aşa că am luat-o spre scena mare, unde se desfăşurau Tankcsapda. Muzical, atât instrumental cât şi liric (nu înţeleg o iotă de maghiară), nu mi-o zis nimic trupa asta, da nu am putut să nu remarc cât de multă lume era la ei la concert şi cum cântau toţi vers cu vers. Eu nu am văzut nici o trupă de la noi cu un aşa public. Din păcate.

The Prodigy

Chiar înainte să înceapă Prodigy, am ajuns, habar nu am cum, în rândul al doilea. Well, după prima jumătate de piesă, înţelegeam scrisu de pe unu din laptopuri Take me to the hospital. Am ieşit cum am putut mai repede din mulţime, şi m-am dus în spate de tot, unde aveam loc să mă manifest şi să mă bucur de concert, şi mai şi vedeam pe scenă. Erau cam mici băieţii, ce-i drept.

Evident, s-o lăsat cu sărituri, dansuri, pogo, şi alte manifestări de genu, dar cum am zis mai sus, eu am stat departe de ele. Îs deosebiţi pe scenă. Reuşesc să bage publicul într-un soi de transă şi să îi dirijeze cum vor, convocându-i din când în când: Where are my Romanian warriors? My Prodigy Worriors?

O fost scurt (dar asta ştiam deja de pe net, că mai mult de o oră şi ceva nu bagă) şi intens.  Exact ca o ploaie dinaia de vară care vine cu stropi mari, te udă tot, şi pleacă la fel de repede. Dar îi simţi efectu, că te-ai răcorit. O cântat piese una şi una. Nu puteai să stai locului, nici măcar cât să-ţi tragi sufletu.

Goldie  feat. MC Justyce

Mi l-am tras după, în timp ce îşi făcea Goldie feat. MC Justyce setu. Nu prea ştiu eu să apreciez djii de dnb, dar o sunat foarte ok, şi o făcut chestii interesante pe scenă. Oamenii din jur erau super entuziasmaţi de ce se întâmplă.

Pe la jumătatea setului am luat-o spre Freedom Arena ca să văd, de curiozitate bucată de Blank & Jones, dar m-am întâlnit cu oameni pe drum, m-am întins la poveşti, şi m-am oprit din ele doar când mi-am dat seama că nemţii îşi terminase deja setu.

Şuie Paparude

Şuie îs una din trupele de la noi care deşi ştiu că nu îs mare lucru, îmi plac. Nu cred că i-aş asculta foarte mult acasă – nici nu o fac, de altfel – dar în baruri, cârciumi şi la chefuri merg tare bine. Am dansat două ore şi ceva, pe piese vechi şi foarte noi. Oamenii ăştia chiar ştiu să anime publicul. O fost foarte fain, da pe la 5 fără, când o terminat, eram epuizată.

Tragem linie şi adunăm

Pe drumu spre cort mi-am dat seama că e gata. Asta o fost. Îmi venea atunci să îmi strâng lucrurile şi să plec spre casă. M-am pus şi am dormit în schimb. Pe la 9, când m-am trezit, jumătate de lume deja plecase. Restu,  îşi aduna lucrurile. Am început şi noi, şi pe la vreo 11 deja ieşam din Tîrgu Mureş.

Concluzii?!

• sunet excelent, la toate scenele
• preţuri [mai mult decât, o zis bucureştenii] decente
• oameni mişto, calmi, nepăsători şi toleranţi peste tot
• toate trupele care am vrut să le văd o fost cel puţin la fel de faine cum mă aşteptam
• nu mi s-o furat nimic. nici celor din jur
• o fost 4 zile cu oameni faini şi dragi

Sper că la anu să se mai mărească. Să fie mai multe trupe mişto, mai multă lume, şi organizare cel puţin la fel de faină, că locul e perfect pentru aşa ceva.

Cam asta e. Ce tot scriu eu pe aici de când m-am întors nu e cronică şi nu e deloc obiectivă. Am trăit doar 4 zile foarte mişto şi am vrut să le împart cu cine are răbdare şi chef să citească. În cel mai subiectiv mod posibil