Reggae’s direct forefather is ska, an uptempo, rhythmic variation based on the New Orleans R&B Jamaican musicians heard broadcast from the US on their transistor radios. Relying on skittering guitar and syncopated rhythms, ska was their interpretation of R&B and it was quite popular in the early ’60s. However, during one very hot summer, it was too hot to either play or dance to ska, so the beat was slowed down and reggae was born.
I & I will change the mood!
Sunt la al doilea. Mojito. Suficient cat sa am timp sa rad de cei care se plangeau de ploaia de la Bestival si sa le recomand o vacanta la Roskilde. Nu cred ca o sa ma duc la un festival anul asta, asa cum obisnuiam in ceilalti ani; cel putin nu cum obisnuiam. Majoritatea au o doza de consumerism menite sa ingrase adolecentii, sa construiasca generatia urmatoare de cumparatori de mp3-uri si de bilete la festival. E atat hipsterism si sunt atatea lucruri fortate la un festival incat imi fac greata. Nu m-ar deranja sa fiu dopat si drogat la muzica, dar nu la modul la care sa primesc in transe rapide si infime imagini despre cum ar putea sa arate muzica. Nu e nicio diferenta intre Rock Werchter si MTV 2.
Probabil ca o sa ma simt ca naiba ca nu am fost la Santana dar asta o sa dureze doar vreo cateva ore, pana o sa realizez ca anii 60 s-au dus de ceva vreme. N-am chef sa ingros randurile nostalgicilor. Un concert se intampla, are loc ACUM. Santana nu se mai intampla de vreo 30 de ani. Acelasi bullshit corporatist ca reinventarea Woodstockului de la americani de anul asta si de acum 10 ani. Makes me puke, really!
Al treilea. Si va pot zice peste ce lucruri faine am dat azi.
Foreign Born – Vacationing People
Destul de aproape ca sunet si atitudine “indie” de Grizzly Bear, Foreign Born suna surprinzator de bine pentru o un nume de la care ma asteptam sa nu fie altceva decat o parte din noul val al ciudateniilor americane. Intr-o industrie care promoveaza sunetul supra-saturas si ultra-produs (vezi The Killers), albumul People to People are decenta sa sune uman si plin si sa nu-si satureze emotional cantecele.
Despre Bibio (Stephen Wilkinson) nu pot spune nimic nou; Ambivalence Avenue nu impresioneaza prin noutatea sunetului/compozitiei, insa e un album variat si bine produs, deseori suna ca o compilatie a ultimelor 10 trupe de pe NME.
Kitty, Daisy & Lewis – I Got My Mojo Working
^^ Nu e 60′s revival dar are suficient zvac incat sa te dea de-a rostogolu si sa incepi, fara sa-ti dai seama, sa bati cu degetele in masa si sa tii ritmul pamantului, controlandu-l tacticos dar inconstient cu varful piciorului. Si mai e si vocea care ma duce mai degraba catre garage decat catre boogie-ul saizecist…un timbru care iti vantura prin vintre pe toate lungimile de unda, de parca ar veni din epoca de aur a debutantilor in pornografie si muzica…inocenta, tupeu, nepasare, talent si onirism in doze letale.
Asa cum Dada exista chiar inainte sa fie inventata, muzica lui Juno El Grande suna a lucruri pe care le-ati mai auzit, dar recitate in ritmuri ciudate care transpun cuvintele in sensuri ciudate, in masuri ciudate, framantate de structuri muzicale care suna prea aproape de limbile vechi ale pamantului pentru a parea futuriste, in formule suficient de inovative incat sa nu para invechite.
Daca va plac Residents sau Frank Zappa, atunci delectati-va cu “Neo Dada”, ultima compozitie a norvegianului Jono El Grande.
La fel ca si “Utaka No Hibi” al japonezilor de la Mariah, Onna se gasea extrem de rar, poate prin vreun magazin de viniluri din Tokyo. Asta pana sa apara luna trecuta, reissue-ul de la Holy Mountain pe care l-am gasit ieri seara, in timp ce imi citeam feed-urile.
Rock psihedelic japonez care poate fi regasit astazi, sub alte forme, in “dronele” Boris sau Sun O))).
 | Lucy on Music Alliance Pact – Ia… |
 | cherrypick on The 2011 Cherrypick award… |
 | Ionut on The 2011 Cherrypick award… |
| cherrypick on The 2011 Cherrypick award… |
 | Deni on The 2011 Cherrypick award… |
