Dap, aseara am fost iar la concert Kumm. De data asta într-o locaţie mult mai prietenoasă publicului – pentru trei maaari motive, e mai spaţioasă, mai aerisită şi sunetu e mai bun – decât la precedentul.
Pe la 10 şi ceva am ajuns în Irish and Music Pub unde m-am mirat de câta lume aştepta să intre. M-am mirat şi mai tare de câtă lume era deja înăuntru. Nu ştiu exact ce capacitate are sala, dar o fost plin – eu cred că o fost undeva între 3 şi 4 sute de capete, please correct me if I’m wrong.
O cântat cam o oră jumate, că o zis că vine poliţia cu ameda dacă o lungesc prea tare că nu-i izolată fonic locaţia. La atâţia oameni se punea de-o cheta şi ieşea cumva, la cat de în formă era publicu
O cântat piese mai vechi, piese mai noi, la un moment dat o urcat pe scenă şi solistu de la The Mushroom Story, o mica improvizaţie – o prins foarte bine la public. Piesele alea noi mă fac să aştept cu nerăbdare albumu.
Nu pot să dau detalii foarte multe despre cum s-o manifestat oamenii pe scenă pentru că în faţa mea stateau oameni mai înalţi ca mine şi nu am avut o privelişte extraordinară (bine, e drept că nici nu-i foarte greu să fii mai înalt ca mine). Oricum – părere proprie aici – Cătălin o fost muuuuult mai în formă decât data trecută.
Încă ceva, poate mă lămureşte cineva mai avizat. Eu credeam că Erhan era provizoriu în trupă, dar şi de data asta l-am văzut pe scenă. E o chestiune permanentă?
Cred că avea dreptate Floppy ieri când îmi spunea că mie îmi place la toate concertele Kumm. Oh, well, e one of my ways of having fun
Dar aşa, ca fapt divers, o fost unul din cele mai mişto concerte Kumm la care am fost până acum.
Deci, două înrebări…poate mă lămureşte şi pe mine cineva.
1. Uţu o plecat definitiv şi l-o înlocuit Erhan?
2. Câtă lume o fost aseară?

tocmai am lamurit eu tot pe blog la mine, e ok